m-am mutat

îmi optimizez cele mai multe aspecte ale vieţii personale şi profesionale, astfel îmi reduc activitatea mai ales în spaţiul virtual.

mă găsiţi la ELEMENTAL

Toată lumea ştie teoretic că paşii mărunţi duc departe. Practica însă ne omoară.

Cine nu are regrete de genul pe care le am eu: dacă aş citi 10 pagini dintr-o carte pe zi, nu aş avea restanţe de lectură (care se pare că le voi recupera în pensie), dacă aş începe cu 5 minute de înviorare dimineaţa, ar deveni obişnuinţă o mişcare zilnică de juma’ de oră, dacă aş învăţa 10 cuvinte pe zi din limba germană, peste puţin timp aş vorbi încă o limbă străină.

Am în permanenţă de câţiva ani impresia că tocmai sunt într-o perioadă de tranziţie având N lucruri de bifat zilnic şi toate importante, şi că imediat cum trec de ele va deveni totul calm, apele vieţii mele se liniştesc, iar eu voi reuşi să trăiesc aşa cum mi-am propus. Da…de câţiva ani tot ăsta este tabloul.

Am ajuns să nici nu mai ştiu cum aş vrea să trăiesc, ce mă defineşte pe bune, ce mă ridică.

Ce mă ridică? M-am pus aseară să îmi notez câte ceva din ceea ce vreau să fiu-fac. Am rămas cu foaia goală.

Am totuşi şi câteva realizări recente, cu care nu m-aş mândri dacă nu ar reprezenta un mare propulsor pentru a merge mai departe. Banalităţi cum ar fi nişte tabieturi pe care acum le fac continuu şi nu alternativ; amintesc doar una: alerg în zorii zilelor de marţi şi joi. Aveam perioade în care mă antrenam 7-8 ore zilnic…dar era pe atunci când am vrut sa fiu ceea ce sunt acum. Deci demult.

Ah…şi ca să nu creada cineva că glumesc (nici eu!) lichidez în aceste zile o afacere pe care am pornit-o de fix 10 ani, nu…nu e faliment…e profitabilă activitatea, şi cu greu înţeleg partenerii că este o optiune personală. În lumea afacerilor nothing is personal - just business. La mine nu. Mă simt bine că pot face asta. Să “pierd” vânzări posterioare voluntar…da! da, mă simt bine!

ce-i ce mă trag în jos

De regulă toţi avem de-a face cu persoane care ne trag în jos. În orice am face, în orice ne-am propune, ei ne descurajează, poveţesc, ei deja văd viitorul nostru eşec sau ne accentuează a n -a oară slăbiciunile, se amuză de noi, sau chiar se enervează de ceea ce ne-am propus.

Aceste persoane pot să fie foarte apropiate de noi, un prieten, consoarta/consortul sau o persoană de încredere.

Nu trebuie să-i permit nimănui să mă oprească în ce mi-am propus, nici măcar să mă încetinească. Cum zice Trump: I don’t even think about it!

Dacă intru în detalii, dacă mă pun şi analizez amănuntele, reuşesc să mă autodescurajez.

Am tendinţa să ascult de lume, schema izvorăşte probabil din nesiguranţa pe sine, şi mă las destul de lejer convinsă de adevărul celuilat.

Primul lucru este să-i identific pe oamenii ăştia. Să aplec urechea pe moment la ce spune, şi să mă urmăresc cum reacţionez.

Apoi să caut să identific validitatea vorbelor sale. E posibil ca întradevăr să fie realistic. Aici cad pe derdeluş, la acest punct. Am şi eu intelect, judecată, pisici, poate sunt şi eu măcar la fel de în stare să analizez la rece. Poate de cele mai multe ori nici nu trebuie să ajung să aplec urechea la părerile celor care-mi vor binele pentru că ei au alt sistem de valori, au altă percepţie asupra lumii.

Nu pot să mă închid ermetic, vor ajunge vorbele la mine, cu aceeaşi viteză - ca în aikido - fără să opun rezistenţă, folosind puterea inertiei, trimit negativul mai departe. Pe o ureche îmi intră, pe alta imi iese instant. Este o autoapărare înţeleaptă.

Atenţie la sămânţa care o pot sădi în mine. Poate vine o ploaie peste ea şi începe să încolţească. Şi fără să-mi dau seama devine un stejar cu rădăcini puternice. Cum îl mai scot de acolo?

Foarte important: gata cu fluxul de ştiri nonstop la tv (laptop). Nu am televizor de 4 saptămâni, l-a tunat fulgerul, însă la calculator la fel m-am pus pe canalele de ştiri. Nociv, extrem de nociv. Mă demoralizează, mă demontează, îmi răpeşte timpul. dacă chiar nu sunt în stare să mă lipsesc de zgomot, merge ceva ultrastark radio cu muzică de 80″s. foarte tare.

paranteză închisă.

rămăsesem la ureche şi aikido.

De golit instant gândurile dăunătoare.

Este necesar să îmi dau seama că întotdeauna vor fi astfel de oameni în jurul meu, unul mai deştept ca celălalt, nu am cum să-i evit. Dar nici nu am nevoie de intelepciunile lor.

Zâmbeşte şi lasă-i să vorbească zice Leo. Sau “talk to the hand” zice Terminator.

Să-i dezarmez râzând - ce povaţă înţeleaptă. Câte şanse am să mă ridic deasupra frustrărilor şi îngrijorărilor, să mă destind şi să râd veritabil…depinde de starea de default pe care o reconstruiesc în această perioadă. Adică tot timpul parcă asta fac. Mă reprogramez, intenţia este întotdeauna pe rol.

Contraargumentele nu funcţionează decît la rece, şi cu oameni de acelaşi calibru.

Bun, şi atunci când nimic din cele de mai sus nu funcţionează, dau ignore. Dacă îmi ştiu ţelul, dacă l-am gândit, dacă e întradevăr ceea ce-mi propun, atunci trebuie să îmi ţin pe limbă şi să tot repet convingerea că fac ceva bine, că ceea ce fac e ok, iar când voi fi acolo, îmi voi primi recompensa de a fi reuşit în ciuda opoziţiilor.

dacă voi înţelege, voi ierta

de-alungul anilor care au trecut am dvenit din ce în ce mai convinsă că lumea nu merge în direcţia bună deloc, civilizaţia este în decadenţă, capitalismul este defapt fascism, iar omul ca specie este una ab ovo defecta.

orinetându-mă recent către canalele pozitive şi senine de informare, citind tot mai mult discuţiile dintre oameni fericiţi şi liberi, convingerile mele enumerate mai sus se clatină (mai puţin cea cu capitalismul) mă bucur de acest trend pentru că mă afectau, mă erodau şi mă ruinau bob cu bob.

nu, nu este vorba despre superficialii aceia care practică temporar ceva trend de “think positive” de care au citit în vreo carte de how to, şi se încleştează şi se crispează să gândească pozitiv. Aceşti oameni cu care rezonez sunt liberi, s-au eliberat de sub sclavia lui 9 to 5, au ieşit din consumerism, îşi autoeducă copii, şi-au încetinit viaţa ca să apuce să o şi savureze, mulţi grădinăresc, folosesc produse handmade sau chiar le fac, sunt economici şi ecologici dar nu declarativ ci în orice aspect al vieţii lor cotidiene, apoi sunt care au devenit vegetarieni din convingere, sunt minimalişti, simplificatori, empatici şi corecţi.

discrepanţa dintre ceea ce cred oamenii despre cum ar trebui să fie lumea şi ceea ce este defapt, cauzează nefericire.
dacă eşti fericit cu propria viziune despre lume, ok, trăieşte cu ea.
eu aş vrea să nu mai am un ideal, pentru că mă nefericeşte. mă voi opri din a căuta perfecţiunea, rămâne să capăt puterea de a accepta lumea aşa cum este, şi să iubesc ceea ce este de iubit.

dacă voi înţelege, voi ierta.                                                                                         sursa foto

Despre candida, candidoză

Un subiect care l-am studiat cu ceva timp în urmă, am lexicon în cap pe tema candidozei, întrucât şi eu evident am fost vizată.

La un moment dat aveam impresia că e ceva incontrolabil, inevitabil în societatea noastră de consum în care consumăm multe chimicale asezonate cu stres.

Totul e simplu până la urmă.

Citez mai jos o amplă analiză redactată de quibono, explicată pe înţelesul tuturor. Pe site-ul quibono.net găsiţi si alte lucrări serioase şi bine documentate, în diverse teme medicale de actualitate, care ne privesc pe FIECARE dintre noi.
Ignoranţa este unul dintre păcatele noastre majore în zilele noastre. Nu ignoraţi aceste subiecte.                                                                                                                 sursa foto

Faceţi un mini test rapid de candida. Mai ales doamnele/domnişoarele. Este nevoie doar de un pahar cu apă.

Am decis să întocmesc acest raport pentru a putea fi citit de cei care nu au timpul necesar de a căuta şi citi în Internet informaţii asupra curelor naturale contra Candida albicans. În acest raport veţi putea să vă informaţi asupra diferitelor cauze care provoacă o infecţie cu Candida, răspunsuri la întrebările frecvente legate de Candida, şi cum puteţi eventual să vă vindecaţie sau să vă feriţi de o astfel de infecţie.

mai departe…

dimineaţa vreau să vad soarele, nu o pagină de internet

“dimineaţa vreau să vad soarele, nu o pagină de internet”
citeam azidimineaţă…pe net

credeam oare cândva că încă la vârsta asta nu voi fi având toate cele puse la punct?
regrete? da!
mi-am notat în caietul anual - pentru că de câţiva ani completez câte un caiet/an în care-mi notez ce se mai întâmplă - de-acum şi până în decembrie, de 2 ori pe lună întrebarea: REGRETE?
şi trebuie să răspund.
răspunsul meu de sâmbăta trecută a fost DA.

îmi suflec mânecile şi mă pun pe treabă. ordine în haos. deja am început procesul, şi mă simt din ce în ce mai bine, aruncând din listă GTD duzine de sarcini pe care nu le voi mai bifa.

ieri, duminică, de exemplu am dezaglomerat garderoba. am strâns către donare vreo 30 kg de haine. pur şi simplu nu am nevoie de chestii, de multe chestii. greutatea lor îmi atârnă pe umeri, pe cap, ne atârnă la fiecare dintre noi.
voi dezaglomera totul din casă. avem impresia greşită că tot felul de lucruri din casă ne sunt de folos, dar dacă încetinim puţin din agitaţia obişnuită, dacă reuşim să ne ascultăm propria voce, ne dăm seama că deţinem tot felul de lucruri de care nu mai avem nevoi, poate nu am avut reală nevoie niciodată.

mă uit cu admiraţie şi invidie la mâţa mea bătrână de 8 ani, şi constat că n-are nicio treabă, niciun stres. atât cât are nevoie pentru azi, întotdeauna va obţine (dacă o zi uit să-i dau boabele de exemplu, merge să caute nişte vrăbii, şi găseşte). e fericită, relaxată, şi trăieşte clipa. un exemplu de urmat!

deci…decluttering! peste tot! acum!                                                                        credit foto

unde sunt?

Unde m-am pierdut? Unde mă regăsesc? Unde sunt? unde? unde? sau când?

eu sunt? sigur sunt eu şi nu reflexia aşteptărilor celor din jur împletite cu propriile autoobligări - sau cum să le numesc?

unmilionnouăsutenouăzecidemii de gânduri mă copleşesc, mintea îmi sare hectic de la un plan la altul, de la un gând la altul, analize, socoteli, tânjeli şi regrete, şi simt că nu mai dau de capătul lor. nu mai vor să se termine niciodată sarcinile, obligaţiile, todo-urile, grijile, temerile, planurile, restanţele?

ironia este că simt şi ştiu cam cum să le handeluiesc, amânarea, bat-o vina! niciodată nu soseşte timpul potrivit?

ironia este că de televizor am timp. sau de online aiurea. sau de muuultă muncă.

ironia este că viaţa ne este uşurată şi net îmbunătăţită de saltul tehnologuc, indexul fericirii este însă la nivel global (în zona civilizată) decadent, şi merge în continuare în jos. cum se poate ca, cu toată îmbunătăţirea nivelului de trai obţinem nefericire progresivă?

afară din roata de hamster. nu e târziu, niciodată nu e târziu chiar dacă acum simt că dincontră, că trebuia mai demult, ca ar fi fost bine să, că aş fi putut altfel, şi mă roade, neîncetat.

cea mai la îndemână soluţie este simplificarea. aplearea la natural, la firesc, la ce este mai simplu şi cât mai posibil de realizat.

minimalizare. simplificare.

to be continued…

Lasă-ţi dorinţele în vânt

Multe din problemele cu care ne confruntăm ca societate provin din dorinta de materie. Obezitatea, creditele, crizele financiare, o supra-abundenţă de lucruri, consumismul, încălzirea globală, şi aşa mai departe … se întâmplă pentru că nu suntem niciodată orientati către conţinut, către fond, dorim mereu mai mult, mai multă formă, şi nu putem controla dorinţele noastre. Aceste dorinţe au fost fabricate de publicitate şi de anumite chimicale (cartofii prajiti de la ştim noi cine, sunt îmbibaţi cu substanţe chimice care ne fac să le vrem)

Agenţiile de publicitate au studiat mecanismele de dorinţa umană, şi au perfecţionat un sistem de a ne determina să tot vrem lucruri. Copiii care privesc desenele animate, de exemplu, vor mânca mai multe gustări dacă între timp se difuzează reclame pentru alimente (nu conteaza ce fel de alimente), spre deosebire de reclamele pentru alte produse. Oamenii care văd iPad-uri în spoturi, de cele mai multe ori nu-şi pot controla dorinta de a cumpăra unul, deoarece acesta este atât de cool! Masini, case, haine, gadget-uri, produse alimentare, călătorii, orice altceva de cumpărat…suntem instruiţi de publicitate pentru a le dori .

Cum putem lupta cu dorinţe de acest fel? Este al naibii de greu. Incercati sa mergeti printr-un magazin cu alimente sau fastfood cu miros de pizza proaspătă, sau alte mirosuri îmbietoare, sau să vă  uitaţi la televizor fără a dori ceva instant. Unii oameni se pot controla, sau s-au instruit să asocieze aceste lucruri cu aspecte negative (de îngrăşare, obezi, plastic, boli, alergii, etc), dar majoritatea dintre noi nu suntem disciplinaţi.

Aceste momeli au fost fabricate cu atenţie şi cu mult efort. La fel de mare efort şi perseverenţă ar necesita şi demontarea ispitelor.

Cum am putea face asta? Eu aş începe prin a elimina difuzoarele de publicitate din viaţa mea şi a ocoli locurile unde publicitatea este atât de omniprezentă: TV, reviste, mall-uri. Să-mi găsesc locul în zone fără publicitate sau cu un conţinut redus: ascultarea postului public de radio, accesarea de blog-uri şi site-uri fără publicitate, găsirea modalităţilor de a petrece timpul fără a merge la mall-uri.  Evit site-urile de shopping online (dacă cumpăr online, ştiu exact ce vreau dinainte, şi nu mă las sedusă).

Avem nevoie de o campanie care ar propaga acest mesaj: “Aveţi deja destule”, care să educe oamenii cu privire la pericolele ce se ascund în dorinţa permanentă de a poseda lucruri, şi care artă oamenilor cum să găsească mulţumire în ceea ce au deja.

Imaginaţi-vă un panou mare alb în mall-uri cu mesajul simplu: “Aveţi deja destule.”

Imaginaţi-vă pe site-urile mari de shopping (ebay de exemplu) apărând înainte ca oamenii să cumpere ceva: “Nu aveţi nevoie de aceste chestii.” Evident, niciunul dintre aceste site-uri nu ar afişa niciodată un astfel de mesaj…dar aţi prins ideea.

Imaginaţi-vă carduri de credit cu mesajul “Tu nu vrei să te îndatorezi” imprimat pe ele.

Imaginaţi-vă un sistem de operare care detectează atunci când sunteţi pe cale de a cumpăra ceva online, şi care să afişeze mesajul:  ”Fii mulţumit cu ceea ce ai. Lasă dorinţa să plece. ”

Imaginaţi-vă McDonald’s-urile cu panouri: “Nu fi un mâncăcios. Mănâncă mai puţin, mănâncă sănătos. Nu înfuleca, mănâncă simplu şi natural. ”

Imaginaţi-vă copiii care să nu fie învăţaţi că au nevoie să cumpere cele mai noi jucarii Disney, sau sisteme de jocuri video, dar care să se bucure de natură, de a trăi viaţa pur şi simplu şi pe deplin.

O utopie.

Mulţumirea vine natural, în absenţa dorinţei de materie. Dar trecerea înapoi la această stare naturală ar putea dura ceva timp.

Din pacate, adevarat

Am primit prin email urmatoarea relatare:

Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.

On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.

Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.

4 minute mai tarziu:

Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.

6 minute:

Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.

10 minute:

Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist dar mama lui il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand.
Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.

45 minute:

Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.

Omul a colectat in total 32 de dolari.

Dupa o ora:

El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai
buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai
dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata
la 3,5 milioane dolari.

Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a unui singur bilet: 100 dolari.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?

*Ne oprim s-o admiram?

*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?

Am avut pe moment o dilema, acum nu mai am.

De ce unul din 150 de copii este autist în USA, iar unul din 6 are deficienţe de dezvoltare mentală şi de învăţare?
Si mai am o duzina de intrebari, dar nu le pun acum…

Oare câţi copii mai trebuie încă să fie îmbolnăviţi cronic şi handicapaţi mintal, pentru a înţelege o dată pentru totdeauna potenţialul negativ pe care îl au vaccinurile? Oare până când medicii or să mai jure strâmb pe Hippocrat, pe principiul de bază „În primul rînd să nu-i dăunezi pacientului!“

Cum îmi permit eu, un om obişnuit, fără patalama de doctor, să-mi dau cu părerea pe subiecte medicale ?!!?

Domnilor medici, dacă aţi şti cât de fericiţi am fi să nu fie nevoie să răscolim prin Internet şi să traducem noi ăştia, oamenii obişnuiţi, articolele scrise de confraţii curajoşi şi oneşti ai Domniilor Voastre.
Cât de fericiţi am fi să faceţi Dumneavoastră aceste lucruri, să căutaţi Dumneavoastră să vă rupeţi o dată din gândirea dogmatică de până acuma, să vă informaţi asupra ultimelor cercetări şi descoperiri, să puneţi mereu sub semnul întrebării una sau alte dintre teoriile elucubrant-pandemice şi să vă luaţi în sfârşit rolul şi menirea în serios!

Pentru că noi, ăştia proşti (dar mulţi), începem să vă luăm din ce în ce mai puţin în serios. (Şi cea mai recentă dovadă în acest sens aţi primit-o de curând în legătură cu marea minciună pandemică a gripei porceşti! Nici măcar 10% din populaţia Europei nu a mai înghiţit, de data asta, minciuna.)

Deci, încă o dată, când va începe corpul medical în totalitate (nu doar aşa, doi-trei idealişti), să-şi ia misiunea şi rolul avut faţă de semeni, în serios?

Nu, nu rolul acela de a câştiga bine şi de a trăi comod şi plăcut. Nu acela!

Ci rolul pe care vi l-a predestinat Hippoctrat, de a fi îngijitorii şi apărătorii sănătăţii fraţilor şi surorilor voastre, faţă de care aţi jurat să nu le faceţi, în primul rând, rău!

via: www.quibono.net

Nu-mi voi vaccina nou-nascutul baietel, NU! Din pacate primul copil mi-a primit nu mai putin de 17 de vaccinuri pana la varsta de 1 an!!!

Pagina urmatoare »