Azi 14 martie 2008 copilaşul meu împlineşte 6 luni.
Stau şi mă uit la vietatea asta zglobie din scoică şi mă întreb de unde a sosit printre noi, de unde a adus cu el zâmbetul angelic, cum de ne-a ales tocmai pe noi ca să-i fim părinţi.
Stau şi mă minunez, mii de întrebări mă străfulgeră dar rămân fara răspuns; mii de griji imi proiectez ca apoi să le alung.
Eşti o binecuvantare. Toate plânsetele, toate nopţile albe, toate greutăţile pot sa vina şi înzecite - pentru că sunt anulate instant de o privire care îmi spune: ‘mami, m-am îndragostit de tine, tu eşti lumea mea’…
Ne leagă o iubire iremediabila.
Eşti singura persoană care va primi necondiţionat toată dăruirea si dragostea mea. Sunt singura persoana care nu te va inşela sau dezamăgi.
Dormi copilaş îngeraş, dormi liniştit la sânul mamei. Eu te veghez, dormi fără griji.
Acum un gând mă perturbă, o intrbare pe care incerc să o tot ignor: ce viaţă te aşteaptă în această lume?
Eu văd în jur mizerie, ignoranţă, suflete bolnave, oameni fără urmă de verticalitate si fără morală şi tot ceea ce derivă din aceste realitaţi.
Tu tot ce ştii din viaţa este laptele cald al mamei, zâmbetul şi joaca, aşternutul curat, fascinaţia pentru tatăl tău şi bunicile fericite. Cum te voi feri oare de abundenţa ucigătoare a lumii civilizate? Cum te voi feri de nonvalorile promovate agresiv şi sistematic prin toate canalele? Ce iţi voi răspunde când mă vei intreba ce-i aia minciuna?
Eu…eu nu te văd îmbrăcat în ultima colectie de la debenhams, nu te văd în competiţie la scoala cu cel mai nu-stiu-ce gadget, nu te văd ducând burgheri la gura, nu te văd suferind de teribilism, nu te văd lovind un animaluţ, nu te văd tastând cu orele şi traindu-ţi viaţa în virtual, nu te văd pustiu pe dinăuntru, nu te văd păcălind naivi, nu te văd muncind orbeşte la o transnaţională, nu te văd divorţat a treia oară, nu te văd neîmplinit.
Te văd însă blând, cu zâmbetul sincer, te văd mereu curios şi deschis către frumos, te văd tot timpul întelept ca şi acum încă din primele ore ale vieţii, te văd cu inima mare, te văd înţelegând ce se întâmplă în jurul tău, te văd cum vii acasa la mama ta bătrână pentru cea mai bună budincă din lume.
Nu eşti al meu, nu! Nu eşti proprietatea mea. Eu sunt a ta!
Te voi veghea discret de la primii paşi, te voi îndruma cu cea mai bună ştiinţă a mea, voi avea înţelepciunea să nu te feresc de rele ci să te ocrotesc cât trebuie, voi avea puterea să te las atunci când va sosi timpul să pleci.
Peste ani…de sus te voi veghea cum şezi la asfinţit pe-o bancă, puţin obosit puţin cărunt, in umbra nucului pe care încă nici nu l-am sădit.
Foarte frumos articolul si toate celelalte, sunt bucuroasa ca am gasit acest blog.
aproape mi-au dat lacrimile!