ce-i ce mă trag în jos

De regulă toţi avem de-a face cu persoane care ne trag în jos. În orice am face, în orice ne-am propune, ei ne descurajează, poveţesc, ei deja văd viitorul nostru eşec sau ne accentuează a n -a oară slăbiciunile, se amuză de noi, sau chiar se enervează de ceea ce ne-am propus.

Aceste persoane pot să fie foarte apropiate de noi, un prieten, consoarta/consortul sau o persoană de încredere.

Nu trebuie să-i permit nimănui să mă oprească în ce mi-am propus, nici măcar să mă încetinească. Cum zice Trump: I don’t even think about it!

Dacă intru în detalii, dacă mă pun şi analizez amănuntele, reuşesc să mă autodescurajez.

Am tendinţa să ascult de lume, schema izvorăşte probabil din nesiguranţa pe sine, şi mă las destul de lejer convinsă de adevărul celuilat.

Primul lucru este să-i identific pe oamenii ăştia. Să aplec urechea pe moment la ce spune, şi să mă urmăresc cum reacţionez.

Apoi să caut să identific validitatea vorbelor sale. E posibil ca întradevăr să fie realistic. Aici cad pe derdeluş, la acest punct. Am şi eu intelect, judecată, pisici, poate sunt şi eu măcar la fel de în stare să analizez la rece. Poate de cele mai multe ori nici nu trebuie să ajung să aplec urechea la părerile celor care-mi vor binele pentru că ei au alt sistem de valori, au altă percepţie asupra lumii.

Nu pot să mă închid ermetic, vor ajunge vorbele la mine, cu aceeaşi viteză - ca în aikido - fără să opun rezistenţă, folosind puterea inertiei, trimit negativul mai departe. Pe o ureche îmi intră, pe alta imi iese instant. Este o autoapărare înţeleaptă.

Atenţie la sămânţa care o pot sădi în mine. Poate vine o ploaie peste ea şi începe să încolţească. Şi fără să-mi dau seama devine un stejar cu rădăcini puternice. Cum îl mai scot de acolo?

Foarte important: gata cu fluxul de ştiri nonstop la tv (laptop). Nu am televizor de 4 saptămâni, l-a tunat fulgerul, însă la calculator la fel m-am pus pe canalele de ştiri. Nociv, extrem de nociv. Mă demoralizează, mă demontează, îmi răpeşte timpul. dacă chiar nu sunt în stare să mă lipsesc de zgomot, merge ceva ultrastark radio cu muzică de 80″s. foarte tare.

paranteză închisă.

rămăsesem la ureche şi aikido.

De golit instant gândurile dăunătoare.

Este necesar să îmi dau seama că întotdeauna vor fi astfel de oameni în jurul meu, unul mai deştept ca celălalt, nu am cum să-i evit. Dar nici nu am nevoie de intelepciunile lor.

Zâmbeşte şi lasă-i să vorbească zice Leo. Sau “talk to the hand” zice Terminator.

Să-i dezarmez râzând - ce povaţă înţeleaptă. Câte şanse am să mă ridic deasupra frustrărilor şi îngrijorărilor, să mă destind şi să râd veritabil…depinde de starea de default pe care o reconstruiesc în această perioadă. Adică tot timpul parcă asta fac. Mă reprogramez, intenţia este întotdeauna pe rol.

Contraargumentele nu funcţionează decît la rece, şi cu oameni de acelaşi calibru.

Bun, şi atunci când nimic din cele de mai sus nu funcţionează, dau ignore. Dacă îmi ştiu ţelul, dacă l-am gândit, dacă e întradevăr ceea ce-mi propun, atunci trebuie să îmi ţin pe limbă şi să tot repet convingerea că fac ceva bine, că ceea ce fac e ok, iar când voi fi acolo, îmi voi primi recompensa de a fi reuşit în ciuda opoziţiilor.