amintiri de azi-vară

Pas cu pas inaintam in viata:

Muncesc in gradina:

Micul gradinar din Cetariu:

Primavara cand ma ambitionam sa mananc deja singur:

copii

copii (încă nematurizaţi forţat)
trăiesc în prezent
nu se îngrijorează legat de bani sau eficienţă
au imaginţia nelimitataă
se joacă şi se pierd în joacă
crează şi abandonează
au curiozitate nelimitată

Par lucruri simple, şi totusi nu le putem aplica in viaţa noastră de adult.  Ar trebui să învăţăm de la ei, sau sa ne reamintim cum ne-a fost în copilarie. Ne-am pierdut natura copilărească, natura cu care ne-am născut, punându-ne masca construita din asteptările societaţii şi sistemului. Sistem care a pus pariu pe a scoate copilaria din copii cat mai timpuriu; aşa am devenit cetateni productivi şi consumatori. Ne convine.

Lăsaţi copii sa fie copii exact pe cât le este vârsta, de ce aşteptăm să crească cât mai repede? Lăsaţi-i să se bucure de felul lor minunat de a fi.

Aş vrea să văd lumea cu altţi ochi, în fiecare zi.

Nu-mi plac duminicile. Pentru că am timp să-mi aud mai bine gândurile…(?) Pentru că duminica este dezworkaholizare.

Abundenţa, bat-o vina

Din ce în ce mai des reflectez la ideea că abundenţa face mult mai mult rău decât bine. Defapt sunt convinsă, şi am ajuns să am destulă determinare ca să-mi însănătoşesc atitudinea.
Pe de o parte trebuie să recunoaştem că am ajuns să nu ne mai bucurăm de nimic, sau dacă totuşi, atunci o facem pentru un scurt timp, si destul de superficial.

Am trăit suficiente evenimente care au ajuns să fie doar nişte poze în sertar, sau o câte notă grăbită în jurnal. Şi regret asta, mai nou. Totuşi, chiar daca lucrez la acest capitol, mi-e greu încă să opresc avalanşa evenimentelor şi noutăţile care ne sosesc cu cisterna, şi să reuşesc să savurez un succes personal de exemplu, o dimineaţă proaspăt de crocantă, întâlnirea cu o cunoştinţă veche şi dragă, o bluziţă, chicotelile fiului meu, o cină hand made reuşită, si câte alte ‘nimicuri’ din cotidian.

Întrebasem recent o cunoştinţă despre ce anume ar fi cea mai relevantă diferenţă dintre vremurile de acum si cele din regimul vechi. Răspunsul m-a surprins pentru că apreciem lumea de azi foarte diferit (eu consider că per ansamblu civilizaţia - în special occidentul merge într-o direcţie greşită, el, din contră). Fără să gândească vreo secundă, răspunsul a fost: “nu mă pot bucura, chiar nici aprecia aproape nimic”.

Am adunat următoarele idei: trebuie să fac mai puţin, trebuie să am mai puţin, trebuie să produc mai puţin, să consum mai puţin, să fiu online mai puţin. Să reiau contactele personale veritabile, să-mi reorganizez sectoarele, să mă dezaglomerez.
Pentru mulţi acestea pot suna a non-sens. Eu sunt convinsă că esenţialul se află în calitate.

2 luni concediu - mult sau puţin?

Încep să revin din concediul pe care mi l-am petrecut destul de activ, şi nu pot să afirm că nu am lucrat câte puţin (atribuţiile mele sunt imposibil de pus în cui pentru 2 luni). Am pus însă în cui evadarea către meleaguri mai calde pentru că am avut de confruntat o renovare şi o mutare ‘la curte’.

Între timp am devenit binecuvântată, aşteptăm în familie încă un îngeraş, aşa că vom fi:  1, 2, 3, 4 !!!
Va fi totul mai zglobiu, mai efeverscent, familia este mai rotundă cu 2 copii (sau mai mulţi, pentru cine se încumetă) !

Încerc aşadar să revin parţial la rutină- toţi avem nevoie de aşa ceva - şi voi scrie cu un suflu proaspăt materiale cât mai utile şi plăcute pentru cât mai mulţi.

Luaţi-vă vacanţa!

Mi-am luat vacanţa,  în aceste săptămâni blogul va fi neglijat deci.
Mă voi întoarce cu bateriile reîncărcate, şi voi posta scrieri cât mai constructive şi folositoare şi ţie, cititorule drag.

Luaţi-vă vacantă departe de virtual, departe de urbanul prăfuit şi insipid, departe de banalităţile cotidianului.

Get a life!

12 idei pentru un consumator cu cap

1. Votezi cu banii tăi!
Eşti liber să cumperi ce doreşti. Poţi opta ce, şi pe cine sponsorizezi, sau nu. Nu eşti obligat ca prin ceea ce cumperi să alimentezi poluarea, chimicalizarea, exploatarea copiilor prin muncă, supraproducţia produselor proaste, păcătoase şi fără rost.
2. Gunoiul este cel mai scump!
Gunoiul reprezintă risipa banilor tăi şi afectarea mediului: întotdeauna gândeşte-te cât vei arunca la coş din ceea ce cumperi.
3. Notiţe
Înainte de a merge la cumpărături notează-ţi de ce ai nevoie. Marile magazine au metode profesionale de a te determina să cheltui aiurea. Nu te lăsa ademenit de rafturile aranjate exclusiv în aces scop.
4. Local
Fă-ţi cumpărăturile la piaţa, sau în magazinele clasice. Mai sunt magazine care nu se aprovizionează de la cash&carry. Descoperă-le!
5. Cât plastic aduci acasă?
Du cu tine plasa textilă sau din rafie si refuză pungile din plastic. Alege mărfurile care nu sunt împachetate exagerat. Sunt multe produse la care ambalajul este mai mult şi cantitativ şi valoric decât conţinutul. (de exemplu vezi actimel, am eu ce am cu aştia de la danone)
6. Caută originalul!
Nu te lăsa amăgit de exteriorul frumos sau de sloganurile funny, fancy, trendy. Ocoleşte produsele cu ingrediente artificiale, si cele semipreparate.
7. Citeşte eticheta!
Nu te trata cu chimicale. Nici intern, nici la uz extern. Caută neobosit alimente si cosmetice sănătoase. Se găsesc!
8. Frumusete fără violenţă
Nu cumpăra produse testate pe animale. Cauta pe net despre aceste teste, te vor ingrozi pana la convingere.
9. Spune NU pentru folosinţa unică.
Evită să cumperi produse care se aruncă repede, producţia şi apoi abandonarea lor este o risipă enormă de de energie.
10. Proaspăt
Alimente proaspete, de sezon, locale - pe aceste principii sa alegi fructele, legumele; nu pe cele care au calatorit mii de kilometri, au fost radiate, s-au copt în camioane, sunt răsimpachetate si absolut conservate.
11. Indigene
Caută produse crescute/fabricate în România. Contribui un bob la o economie sănătoasă si corectă, nu cotizezi la transportatori si poluare prin transport.
12. Perfecte?!
Multe produse naturale nu sunt perfecte ca aspect. Dar sunt perfecte pentru organismul nostru pentru ca natura aşa le-a creat. Tu…esti perfect?

Nu-mi convine (I)

Ieri am răsfoit o carte pe care nici nu ştiam că o am în bibliotecă, subţirică şi aparent neînsemnată. Vroiam să lecturez ceva light, aşa de duminică; profilaxia stresului nu ştiu dacă este chiar de categorie uşoară, dar cu siguranţă o temă care ne priveşte pe toţi inevitabil.

Sigur că avem la dispoziţie o sumedenie de materiale care ne sfătuiesc cum să combatem stresul şi implicit să prevenim problemele şi bolile care izvorăsc din stres, această carte însă nu m-a stresat cu teorii şi filozofii sterile.

Ideea care mi-a venit este efectuarea unui inventar -în scris- a tuturor aspectelor care nu-mi convin. Interne şi externe. O lista vitală pentru a afla care sunt radacinile stresului cronic.
Pentru asta am nevoie de un mediu propice, 2-3 zile petrecute singură eu cu mine.

Voi evada într-un hotel in Băile Felix, şi nu voi face nimic altceva în afara de: odihnă activă şi pasivă, înnot şi bălăceală termală, voi savura mâncare de calitate -cât mai multe crudităţi, jogging în zori şi plimbări de asfinţit. Şi multă muzică de-a mea. Eu cu mine.

Acest inventar nu are sens dacă este făcut la repezeală şi superficial. Veţi fi surprinşi cât de mult nu vă cunoaşteti!
Între timp voi completa lista cu cei mai deranjanţi factori din viaţa mea. Voi avea inspiraţie să aştern pe hârtie eventualele soluţii pentru a lucra la cele care cer schimbare, şi a accepta aspectele asupra cărora nu am influenţă.

Vă îndemn şi pe voi să vă luaţi un miniconcediu privat, este o curată terapie, şi un curs intensiv despre voi înşivă. Nu la mare (îmbulzeală), nu în statiuni trendy, nu în locuri agitate. Poate fi un oraş străin unde ajungeţi cu trenul, poate fi casa părăsită a străbunicii, poate fi o pensiune rustică, poate fi Paris. Voi ştiţi cel mai bine unde vă place cu adevărat, unde găsiţi pacea interioară.

Cu siguranţă fiecare dintre noi simţim câteodată că avem nevoie să ne retragem din tumultul cotidianului.
Cu siguranţă fiecare dintre noi avem nevoie din când în când de un timp petrecut în singurătate constructivă.

Voi reveni cu amănunte condimentate cu mărturisiri.

Valorile prin ochii unui copil

Mai nimic din ce mi-am imaginat în copilarie despre lume, nu e aşa.

Cum se face că la maturitate ajungem să dezvoltăm un cu totul alt set de valori decât cele bazate pe crezul şi aspiraţiile din anii copilariei?
Desigur, pot să vină acum argumente cum că suntem mai realişti, că ne adaptăm greutaţilor şi limitelor pe care ca şi copil nu le-am ştiut sau nu le-am înţeles, că ne adaptăm aşteptărilor impuse de societate, că nu e productiv să fim visători şi fantezişti.

Constat însă zilnic că fiul meu ştie mult mai bine nişte lucruri decât părinţii lui. El ştie foarte exact ce-l face fericit, ştie exact ce, cât şi când să mănânce, ştie şi ne solicită regulat dedicarea unui timp minim în care să ne ocupăm doar de-ale lui. Nu îmi cere dulciuri (nu manâncă caise,ok, dar vişine cu atât mai multe); nu îmi cere zilnic să-i cumpăr nu-ştiu-ce-scumpete-de-jucărie dar insistă să ne jucăm împreună cu flacoanele cu apă; vrea foarte hotărât să ne bucurăm şi noi alături de el când vine avionul.

În zăpăceala de azi pierdem firul şi riscăm să nu mai ştim nici pe departe ce e bine pentru noi, ce ne bucură, ce ne eliberează de neplăceri şi boli.
Recomandarea mea de azi este familia. Nu cea care îşi pierde weekendul în mall cheltuind pe prea multă mâncare şi risipind pe lucruri de regula nefolositoare.
Mă refer la timpul petrecut activ, cu dedicare şi bucurie. Fără tipare, fără obligaţiuni. Nu cheltuind, dar împărtăşind. Cu răbdare şi atenţie, cu entuziasm, cu consideraţia nevoilor reale ale fiecăruia.
Sfătuieşte, oferă alternative şi nu critica des.

Îţi iubeşti familia? Arată-ţi iubirea! Fă-o o prioritate, dar nu numai prin prisma nevoilor biologice. Nu prin cumpărături şi satisfacerea fiţelor de moment, dar iubind-o prin tot ce faci zilnic.

Acceptă-ţi imperfecţiunea, acceptă-le greşelile, acţionează prin puterea exemplului - nu interzice copiilor televizorul daca tu stai juma’ de zi zilnic, sau nu aştepta de la ei să se spele pe dinţi dacă tu nu o faci la fel de regulat.
Citiţi împreună, desenaţi, jucaţi-vă, faceţi curăţenie, plimbaţi-vă şi vorbiţi mult. E atât de simplu…

Cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratis şi la îndemână

Cu siguranţă nu petrec suficient timp gândindu-mă despre cum pot să-mi cumpăr mai des elemente pentru fericire.
Cel mai greu este să identific fidel de ce am nevoie cu adevărat. Ce anume mă bucură întradevăr, şi cât va ţine acea bucurie.

Deseori aruncăm pe ferestră automat sume prea mari pentru obiecte pe care nu le dorim cu adevărat. Preţul plătit nu este numai banul dar şi timpul pierdut plus stresul mâncat în timpul câştigării lor.

Ce calitate are acea viaţă în care bărbatul munceşte zi-noapte, niciodată nu e acasă cu familia, nu participă la creşterea copilului, femeia e singură cu toate cele, e tânără dar deja acră, epuizată şi neiubită; încetul cu încetul nici nu mai ştiu de ce sunt împreună, nu se mai bucură de nimic şi conversaţiile se limitează la plata facturilor şi ratelor deoarece şi-au ipotecat viitorul pentru un apartament care nu reuşeşte să le fie cămin, şi pentru întotdeauna cea mai nouă colecţie de la debenhams.

Banii reprezintă un instrument. Cât de îndemânatici suntem, în ce măsură îi mânuim profesional, cât de pricepuţi suntem să lucrăm cu acest instrument depinde numai de noi.
În esenţă nu suntem unii mai defavorizaţi decât alţii: viaţa ne aduce tuturor şanse şi neşanse, noroc şi nenoroc, avem talente şi stângăcii, predispoziţii şi dobândiri, oportunităţi şi perioade sterile.

Cu sigutanţă banii nu pot cumpăra fericirea. Dar nici nefericirea. Până la urmă, recunoaştem sau nu, noi deţinem controlul, noi suntem responsabili pentru propria fericire.
Cât de des luăm oare în considerare că defapt totul se defineşte în interiorul nostru, şi că ar fi timpul să ne cultivăm regulat atitudinea corectă?

foto din curtoazia lui Chad Fust

Normalitate şi anormalitate

Aş dori să fac un rezumat al celor lecturate de mine azi pe sensart pentru cei care nu au răbdare să citească decât esenţa, am ajuns la concluzia că merită analizate următoarele aspecte, citez:

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la servici pentru “parlitul ala de salariu, ca sa ne platim ratele”… nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, pentru ca avem satisfactii.

• Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel: “El nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine.” Si sint multe astfel de “normalitati”… la noi… inca…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai” sau ca “eu te-am facut eu te omor”… Sa bem bine si sa “avem” o scuza pentru a bate nevasta si copiii.

• Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv… Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”, ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila.

• Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart, copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il discrediteaza pe celalalt… Daca asta nu inseamna violenta psihica… spuneti-i voi altcumva…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem copilul ca fiind oglinda parintilor. Ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui, incit uitam ca el e o ”alta persoana”, nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului…

• Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cand acesta nu mai are 3 ani… ci 17 ani… si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control… ci grija…

• Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire… nu de abuz asupra copilului… Sunt mame care spun mereu: “Copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc…”, de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat, nu parintele.

• Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei… si asta la romani nu inseamna sufocare…

• Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva… si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV… la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu). Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu… ”El nu m-a lasat sa muncesc…”, de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului.

foto din curtoazia lui danivenn

« Articole mai vechi — Pagina urmatoare »