Fiecare dintre noi avem dorinţe. Diferenţa dintre cei care şi le îndeplinesc şi cei care le amână la nesfârşit este reprezentată de cât le simţim de arzătoare, implicit câtă energie suntem dispuşi să investim.
Dacă avem dorinţe ale căror îndeplinire presupune un întreg maraton, cum ar fi de exemplu scăparea de datorii sau asimilarea unor cunoştinţe în vederea construirii carierei, trebuie să fim în formă şi să avem suficientă energie pentru a persevera.
Deseori, în drumul ales suntem dezechilibraţi de diverse alte priorităţi de moment. Motivaţia puternică este cea care ne ajută să trecem dincolo de piedicile inevitabile.
Paşii următori mi-au fost de folos deseori, şi nu văd de ce nu v-ar ajuta şi pe voi.
1. Asigură-te că dorinţa ta este una reală, îndeplinirea căreia te ajută să creşti întradevăr. Fie că este vorba despre o îmbogăţire materială sau spirituală. Asigură-te că îţi vei investi toată pasiunea. Ajutoarele vor veni pe parcurs.
Când am fost focusată pe scopuri care s-au dovedit greşite pe parcurs, mi-am dat seama mai devreme sau mai târziu că nici nu am dispus de dorinţa arzătoare necesară.
Ei bine, pune-ţi întrebări, analizează-te la rece, fă calcule ca să fii cât mai aproape de răspunsul corect la întrebarea: de unde să ştiu că dorinţa mea este una veritabilă?
Cei mai mulţi oameni au dorinţe legate de bani.
Dacă ai (avea) acum 5 mil. euro în contul personal, ar mai fi dorinţa ta valabilă?
În cazul unui răspuns negativ poate este necesar să-ţi reconsideri dorinţele. Indiferent cât de clişeică pare ideea, ia în considerare că banii nu îţi vor desăvârşi fericirea. Procesul de obţinere a banilor însă DA.
2. Fii sigur că eşti capabil să-ţi îndeplineşti dorinţele. Eu am căutat să mă inspir de la acele persoane care au reuşite. Intrând în dialog cu ele, am aflat cât de fantastic şi înalţător este să reuşeşti şi să simţi că eşti în stare. Acest gen de împliniri te schimbă pe o viaţă. Avantajele financiare vin doar ca un efect secundar, ce-i drept plăcut.
De ce nu îşi îndeplinesc oamenii dorinţele şi visele? Simplu; pentru că în adâncul lor nu cred că o pot face.
Tu eşti singurul care te poate întradevăr reţine de pe drumul ales. Convingerea este cel mai important catalizator. Şi este obligatoriu.
Puţine sunt acele vise care nu se pot îndeplini acestea fiind complet irealistice.
O altă greşeală este că mulţi nu sunt dispuşi să se dedice, cărând în braţe invidia faţă de cei “norocoşi”. Nu norocul este cela care te va purta spre succes. Norocul este cela care iţi va zâmbi ocazional pe drum.
3. Ia notiţe de la câştigători. Aproape orice ţi-ai dori să atingi, a fost în prealabil atins de cineva înaintea ta. Cine sunt aceştia, cum au reuşit, unde au căzut (dar s-au ridicat)? Ce unelte au folosit? Ce i-a ajutat?
Toate răspunsurile te vor ajuta nu doar pentru a ajunge la destinaţie, dar şi pentru a te încărca cu crezul că iată, SE POATE.
Sigur, nu trebuie să imiţi pe nimeni, poţi însă să aplici metodele lor şi să înveţi să te fereşti de greşelile pe care ei le-au făcut.
Este cu siguranţă un pas simplu, şi îl vei găsi foarte eficace.
4. Caută tovarăşi de drum. Un drum anevoios poate deveni confortabil atunci când ai alături (chiar si doar virtual) camarazi care au misiune similară de îndeplinit. Vei trece mai uşor peste piedici atunci când vezi că celălalt reuşeşte. Deci din nou, SE POATE.
Eu când m-am hotărât să devin mult mai sociabilă, (să vorbesc în public, să ies în mulţime), cei care au fost mai puţin sociabili au apreciat faptul că am fost şi eu acolo în situaţia lor cândva.
Cântăreşte-te în mod sănătos şi constructiv cu cei şi-au indeplinit deja dorinţe similare, şi te vei simţi încurajat să mergi mai departe.
Cu toţii avem abilitatea de a ne desăvârşi. Fiecare dinte voi care citiţi aceste rânduri!
Investeşte crez în ceea ce faci, fă-ţi un plan de bătaie, identifică oameni care au reuşit şi monitorizează-le paşii.
Şi, poate cel mai important e ca în loc să te crispezi, bucură-te de proces.
Plăcerea conferită de rezultate este una temporară, dar cea născută din experineţa trăita va dura pe-o viaţă.
Foamea de clorofilă s-a dospit în smog. Dorul de iarbă în weekend a pornit din Londra funcţionarilor de bancă uscăţivi, flegmatici, cu sânge de peşte şi umbrela de poaie.
Ideea week-endului la început s-a prelins dincoace de canal, ca partidele de golf şi romanele Agathei Christie. Destul de repede ticul a devenit manie, iar mania - psihoză. Sociologii vorbesc despre weekend ca de cel mai formidabil fenomen colectiv individual.
Statisticienii despletesc cifrele. Migratorii săptămânali sunt împarţiţi pe căprării: in Franţa 32% din weekendişti aleargă la rudele de la ţară, 12% se pripăşesc la prieteni, 10% se aciuiază în hoteluri, 3% clănţăne în corturi.
Automobilul a înteţit frenezia. Democratizarea volanului a lăţit exaltarea. Când se apropie sfârşitul de săptămâna, pe targoveţi ii cuprinde amocul. La sfârşitul săptămânii lucrătoare dupa ce umple termosul, dupa ce înghesuiesc cotletele crude, după ce se pun mâncărurile în sufertaşe, după ce se strâng pledurile, după ce se plesneste pruncul care vrea ceva - tocmai acum când toată lumea se grăbeşte şi el vrea bine-înţeles ceva - după ce se stinge toată această veselă hărmălaie familiară, începe goana.
Fugim. Toată lumea fuge. Cei de la munte fug la câmpie, cei de la câmpie fug sus la munte la izvor, cei de la izvoarele calde fug la izvoarele reci, rudele fug la prieteni, prietenii fug la amici, amici fug la cunoştinţe, cunoştinţele fug în necunoscut. Principalul e să alergi, să nu stai pe loc, dar esenţial e să nu iţi pui intrebarea: de cine fugim?
Fugim fireşte, de zgomotul oraşului, probabil din cauza asta ‘tranzistoarele’ zbârnâie atat de puternic pe iarba verde. Probabil de aceea meciul cu Steaua face să duduie pădurea.
Fugim fireşte, de avitaminoză. Probabil de aceea în urma noastră rămân în zmeuriş mormane de cutii cu buzele de tinichea rasfrânte, duhnind a marinată de ton. Petul este mai răspândit decât bunul simţ.
Fugim fireşte, de mulţime. Dar culoarea mării nu se mai zăreşte sub cauciuc, şi faleza trozneşte sub încărcătura turistică, şi chelnerul ne face cu ochiul apoi ţipă la bucătar: Prăjeşte-mi-l mie domne’, că e creier de străin.
Când vine sfârşitul de săptămână începe amocul. Targoveţi aleargă pe şosele şi fiecare în parte suntem pe rând mulţimea şi singurătatea celuilalt. Şi fiecare se căzneşte să iasă din ţarc, din malaxor şi mai ales - din propria-i piele.
Eu fug. Tu fugi. El fuge. Dar încotro? Încotro domne’ ?
Frica de ceva ce se va întâmpla pe viitor, este unul dintre stările care caracterizează specia umană. Animalele se tem doar de un pericol imediat, de pericolele aduse de momentul prezent.
Această teamă, unii ar putea spune că este necesară şi ne opreşte de la a face ceva stupid. Dar am observat că cele mai multe din aceste temeri sunt inutile, au efect distructiv, ne blochează, nu ne lasă să realizăm chiar şi lucrurile cele mai banale sau fireşti. Din ce în ce mai mulţi ajung să trăiască cu fobii din cele mai înfiorătoare.
Am întrebat cunoştinţele de pe Twitter: “Ce fel de teamă te ţine pe loc?” Sintetizate, răspunsurile au fost următoarele:
- Eşecul (şi de lucruri incredibil de neînsemnate)
- Abandonul / respingerea celorlalţi
- A ajunge in intimitatea unei persoane
- Falimentul financiar (nu e vorba de firme)
- Nu sunt destul de bun pentru cineva
- Nu sunt destul de bun pentru a face ceva
Cred că ultimele două răspunsuri sunt defapt, rădăcina la toate celelalte. Ne temem pentru că vom eşua, pentru că nu suntem destul de buni. Ne temem că vom pierde relatiile noastre, că vom fi abandonati, că vom fi respinşi… pentru că nu suntem destul de buni. Ne temem de intimitate, tot din acelaşi motiv - nu cumva să fim respinşi din cauza că nu suntem destul de buni.
Aveţi teama că nu sunteţi suficient de buni?
Iată o mărturisire: chiar şi după un deceniu decând mă ocup de propia-mi dezvoltare personală în mod conştient, port această teamă cu mine. O regăsesc ca o reacţie inrădăcinată în cele mai diverse aspecte ale vieţii mele. La orice pas mă pândeşte teama cu T mare, indiferent cât de banală e situaţia sau cât de vitală este răscrucea la care am ajuns. De cele mai multe ori s-a dovedit că temerile mele au fost neîntemeiate. Chiar ridicole.
OK, frica este naturală, dar dacă te laşi acaparat, dacă te laşi stapânit şi nu tu o vei stăpâni, teama se va răspândi şi-ţi va paraliza visele.
Când am fost în sfarşit în stare să depăşesc teama de a nu fi destul de bun, această teamă de eşec şi de respingere, m-am pus în faţa lumii. În fiecare zi ce trece, reuşesc. Ba mi se pare extrem de greu, ba foarte lejer. Nu contează, merg mai departe.
Dacă vrei să te trezeşti zi de zi fericit, trebuie să-ţi stăpaneşti timpul, să ai timpul de partea ta. Tu trebuie sa fii cel care dirijează ce să faci şi când anume.
Prin ce se diferenţiaza un renegat de un cetăţean cubic?
Setarea gândurilor.
Este uimitor că acest motiv simplu îl diferenţiaza pe cel care vegetează la o companie renuntând la idealuri şi menire, versus cei care perseverează pe pista proprie şi-şi trăiesc visele.
Care este breşa dintre visele care rămân fantezie şi cele care devin realitate? Evident, este chestiune de acţiune. Ce determină totuşi pe un om liber să acţioneze iar pe cel cubic să se replize? Subiect de reflecţie.
Setarea gândurilor de bază, conştientizarea gândurilor, direcţionarea lor întru voinţa proprie fac diferenţa dintre succes şi eşec.
Cu toţii avem aceste trăsături în noi şi este doar chestiune de exersare şi punerea acestora în practică.
Câteva idei pentru cei care vor să se cultive.
Revendică-ţi mintea
Poate că sună ciudat, dar, nu prea suntem stăpânii gândurilor noastre. Adevărul este că multi dintre noi trăim cu mintea doar parţial liberă. Penru a ne revendica mintea, trebuie să avem pretenţia unei gândiri complet libere, unei minţi nealterate.
Gândeşte holistic
Toate deciziile tale sunt interconectate. O opţiune în domeniul sănătăţii îţi poate îmbunataţi performanţa în muncă. Practicarea unor exerciţii spirituale îţi vor cultiva calmul şi vei reuşi să te concentrezi în activitaţile vitale. Avansarea in dezvoltarea spirituală va avea impact asupra libertaţii tale şi-ţi va imbunătăţi starea de fericire.
Pune la îndoială
Prea mult scepticism te va face un dezechilibrat si te poate transforma într-un arţăgos conpiraţionist. Însă o doză sănătoasă de neîcredere este esentială unei inteligenţe lucrative să zic aşa.
Cu mulţi ani în urmă un înţelept afirma că “Să nu crezi tot ceea ce ţi se spune, decât dacă este în concordanţă cu propriul tău bun simţ.” Iată că după 2000 de ani acest sfat este absolut actual.
Asculta-ţi întâi instinctul şi simţurile, filtrează informaţia înainte de a asculta de experţi.
Defineşte libertatea!
Notează-ţi pe o hârtie ce inseamnă pentru tine libertatea.
Probabil te vei bloca realizând că nu e aşa uşor să răspunzi sincer la o aşa banală întrebare, sau poate vei înşira o serie de chestii pe care le poţi face: “pot să cumpăr aia-aia, pot să călătoresc acolo-acolo, pot să-mi exprim părerea, pot să fac tot ce-mi doresc (cât de falsă impresie) etc-etc”.
Cei mai mulţi dintre noi confundăm libertatea cu libertinismul.
Poate ar trebui să gândim din altă perspectivă. Cum ar fi dependenţele.
Cele cotidiene, aparent inofensive.
Nu-ţi porneşte maşina, vei întârzia, te enervezi, nu te pricepi nici să schimbi o roată, apelezi la specialist, eşti bun de plată.
Strănuţi, lăcrimezi, eşti alergic la ceva, nu cunoşti şi nici nu te interesează cauza reală, apelezi la specialist, eşti bun de plată, te indoapă cu medicamente în timp ce nu-ţi oferă soluţia vindecării.
După o zi stresantă şi, să recunoaştem, de cele mai multe ori neîmplinită, ne compensăm imediat cu ceafa de porc, ciocolaţica, berea, şi shopingul. Apoi eşti bun de plată pentru soluţii de slăbire, medicamente pentru colesterol, tensiune sau indigestie. Eşti bun de plată şi la mall-uri, unde te-ai abonat şi contribui conştiincios la profitul nemeritat al mai marilor. Cu ce te alegi: supraponderalitate, nişte chimicale ingerate, plictis şi banul dat (greu muncit, sacrificând foarte mult).
Sau cum ar fi conformarea faţă de aşteptările celorlalţi. Cei mai mulţi dintre noi am uitat demult cine suntem. Ne rătăcim în convenienţe, ne minţim atât de bine incât ne credem şi noi. Şi toate astea pentru ce? Pentru cine? Răspunsurile nu le aşteptati de la nimeni altcineva decât de la propria persoană. Luati o foaie de hârtie şi notaţi. Sincer. Singuri.
Cum să-ţi arunci cârjele dacă nici nu ştii de ele?
E timpul să tai cordonul ombilical ce te leagă de o viaţă cu care nu eşti mulţumit.
Vrei să faci şi altceva in anii care ţi-au rămas decat să supravieţuiesti, să te invârţi in tocătorul rutinei cotidiene de la 9 la 5, apoi televizor, net şi shopping ?
Dacă vrei să te trezeşti fericit în fiecare zi, trebuie să-ţi creezi propriul timp. Trebuie să fii cel care dictează ceea ce vei face şi când anume. Altfel, esti la mila celui căruia îi permiţi sa te controleze, indiferent dacă e vorba despre părinte, partener de viaţa sau şeful tău. Poate crezi că ar trebui să fii recunoscător pentru că ai o slujbă. Da, dar numai în cazul în care lucrezi cu bucurie, cu scop, şi dacă simţi că lucrezi pentru tine.
Minte liberă
Ideea ca nu suntem proprietarii propriei minţi sună ciudat. Adevărul este că cei mai mulţi dintre noi trăiesc cu mintea parţial liberă. Noi hotărâm cu privire la intenţiile noastre atâta timp cât zona noastră de confort nu este încălcată, şi ne revoltăm în momentul în care apare vreun inconvenient, sau, ne legănăm doar cu impresia ca acţionăm aşa.
Pentru a revendica dreptul de proprietate al propriilor gânduri, trebuie să avem pretenţia unei gândiri transparente şi nealterate. De cele mai multe ori însă ne lăsăm influenţaţi din afară, de aşteptările celor din jur, de aşteptările societăţii. Şi acţionăm din inerţie, ghidaţi de clisee.
Nici măcar nu conştientizăm că vegetăm, stăm la înmuiat într-o mocirlă călduţă şi convenabilă, nu trăim minunea prezentului.
După vârsta de douăzecişiceva de ani începem să ne abandonăm visele, ne simţim treziţi la realitatea crudă care nu seamănă mai deloc cu viaţa pe care ne-o dorim în copilărie şi adolescenţa. Câte planuri, câte aspiraţii, câte minunaţii ne-am proiectat in acei ani?
Nimeni altcineva nu este responsabil pentru propriile eşecuri, frustrări sau boli, decât noi înşine. Aceste gravităţi nu se rezolvă dând cu banul.
Tu eşti liber?
Deschide-I usa casei tale si nu inchide fereastra. Lasa-l sa daruiasca priviri zarilor si sa primeasca fiecare raza a diminetii.
Acompaniaza-I zambetul fara de motiv si plansul cu suspine. Pentru ca la fel de sincer este el in inocenta lui. Cand rade si plange. Cand iti surade si te striga pe nume.
Strange-l la pieptul tau si imparte cu el aerul ce il respiri. Tine-l in palme caus si descopera-I adevarul. Incurajeaza-I stangacia si nu-l ridica niciodata cand a cazut. Singura ta grija e sa nu se raneasca.
Data viitoare va ocoli singur coltul mesei sau pragul prea ridicat. Copiilor nu le joaca feste memoria.
Vorbeste-I ca unei fiinte umane, nu-l confunda cu animale de companie sau obiecte de mobilier. Arata-I respect, doar e maximul vietii tale. Increde-te in el si nu-l dojeni daca intampina un esec. Oricui I se poate intampla.
Primeste-I reusitele cu bucurie si spune-I ca esti mandru de el. Fa-l sa se simta maret, strecurand doza aceea de modestie ce tine de bun simt. Dar creeaza-I constienta valorii proprii. Pentru ca nu vei vrea ca fiul tau sa se subestimeze vreodata.
Lauda-I succesele, dar nu le recompensa. Cadoriseste-l in numele iubirii enorme ce i-o porti si nu-I contura sentimentul pericolului de a te dezamagi. Caci de ce ti-e frica, nu scapi.
Iar atata timp cat stie aprecia, ai voie sa-i oferi orice iti sta in putere. Dar accepta ca totul nu-i vei putea oferi niciodata .
Nu exagera cu partea roz a lumii si oamenilor ei. Doar nu vrei sa-ti pregatesti copilul pentru o lume inexistenta. Sunt adevaruri ce nu le poti ascunde. Te va lua drept mincinos. Si risti sa nu te ierte o viata.
Nu-I cere socoteala pentru sacrificiile tale; in fond nu te-a obligat el sa le faci. Iarta-I si cuvintele grele, pentru ca astfel ii dai o noua lectie de iubire.
Explica-I cum intre fetite si baieti exista diferente, cum unii sunt buni si altii sunt rai. Cateodata chiar acelasi om le indeplineste pe amandoua. Vorbeste-I despre legile moralei, dar nu-l obliga sa le respecte. Indu-I libertatea alegerii corecte.
Si nu-I permite sa desconsidere doar pentru ca nu intelege sau nu cunoaste. Indiferent daca e vorba despre alta culoare a pielii, alt pasaport sau nume dat divinitatii.
Asculta-l cand iti vorbeste. Pune-I intrebari dincolo de unde, cand si de ce. Si tine minte detalii ale vietii lui. Il vei impresiona cand iti va povesti de prietenul cutare si tu ii vei spune pe nume.
Nu incerca sa iti concretizezi vise proprii prin forta copilului tau. Nu ridica vocea decat strict ca sa-l salvezi din fata masinii. Altfel risti sa-si aminteasca mai intai glasul tau dojenitor si nu alintul la ceas de seara.
Nu-l incarca de problemele tale si nici nu-l face raspunzator de ele. Noi singuri ne croim destinul si orele zilei. Dar impartaseste-le cu el. Pentru a evita sentimentul de excludere.
Poate crezi ca nu te intelege, poate ai si dreptate. Dar iti va arata cea mai sincera solidaritate de care vei avea parte vreodata.
Indruma-I pasii spre trepte greu de urcat. Nu-l impinge de la spate, nici trage dupa tine. Alegerea trebuie sa fie a lui. Dar datoria sa-I arati culmile e a ta. Singur isi va selecta calea, iar combustibilul il va culege din resursele sale naturale.
Si increde-te ca a-I da viata este dincolo de tot lantul fecundatie-burta dilatata-travaliu-alaptat. Asta functioneaza si la animale.
Ceea ce ne ridica deasupra lor este povestea. Sentimentul. Intelegerea. Credinta ca iti rupi din suflet si il hranesti cu toate valorile cunoscute de tine. Bucuria ca se zamisleste din energia ta.
Tine minte ca ai pornit in constructia celui mai complex edificiu. Corijeaza-ti pozitia corpului la masa si vocabularul in trafic. Spala-ti mainile inainte de masa si mergi regulat la dentist. Fa-ti patul in fiecare zi si nu lasa vase in chiuveta. Spune rugaciunea in fiecare seara si nu-ti nesocoti semenii.
Nu iti obliga fiul sa fie ceea ce este corect, dar tu ai obligatia de a-i arata un exemplu.
Cand e ziua ta, e bine sa opresti putin roata cotidiana si sa-ti faci un bilant. Aduna-ti gandurile, e bine sa le notezi, poate chiar pe un blog. In aceasta zi e justificat sa fii egoist in sensul bun al cuvantului, sa stai o secunda si detasat sa-ti priveti viata ca pe o scena de teatru. Este o piesa buna, interesanta, merita vazuta si povestita?
Facand zilnic cate un pic dintr-o sarcina, in timp poti sa realizezi lucruri marete.
De exemplu daca citesti doar 20 minute in fiecare zi, ce bagaj de lectura poti sa acumulezi de-alungul anilor?
De cativa ani am mustrari de constiinta ca nu citesc. Cititul inseamna pentru mine lecturarea cartilor tiparite, nu de pe net, nu carti audio, nu reviste. Carti procurate constient, intr-u ridicare spirituala sau care-mi ridica moralul, sau chair carti practice de genul “cum sa…”, fiecare parcurse complet.
Am atatea carti bune care zac prafuite, incat daca as naufragia pe o insula cu ele cu tot, mi-ar ajunge pe-o viata; cu conditia ca sa si traiesc ceea ce citesc.
De multe ori citim, dar nu aplicam ceea ce ne invata cartea, nu acordam timp sa digeram intelepciunile, am uitat demult sa ne imaginam scenele si personajele (asa cum stiu sa o faca acei copii neinfectati de virtual).
Atat de multe informatii ne stau la dispozitie azi incat ajungem sa nu le apreciem mai deloc; poate pentru ca este gratis… Aceasta abundenta din pacate nu este proportionala cu nivelul de cultura, umanism si empatie a societatii noastre.
Deseori ma las si eu dusa de valul internetului, si pierd multe ore aiurind pe diverse site-uri de stiri, politica, conspiratii, filozofie sau pentru mamici. Si desigur, ajung ca si fiecare dintre voi sa nu am timp.
Cum adica nu avem timp? Fiecare zi are 24 ore, sta la aprecierea noastra ca sa ne setam prioritatile cu intelepciune. Reusim oare?
Am inceput sa citesc macar 20 minute pe zi.
În acest articol este vorba despre:
Hello lume! Azi e ziua mea, mi-am facut un dar cu greutate - acest blog.
Valoarea lui va depinde de masura in care voi reusi sa-mi astern aici the best of me.
Cine sunt eu? O întrebare mai potrivită ar fi: cine am devenit?
În sala de naşteri, la prima întâlnire cu fiul meu în vârsta de 2 minute i-am adresat o intrebare: “cine esti tu?” Întrebarea a răsărit inconştient, deşi eu eram perfect conştientă in acele clipe.
Cine suntem, de unde venim, incotro ne indreptăm, si mai ales ce devenim de-alungul vieţii?
Fiecare dintre noi avem drumul nostru, şi trebuie să ne desăvarşim. Cum altfel?
Destinul şi liberul arbitru se împletesc înţelept în jurul nostru.
Mai ţineţi minte ce v-aţi propus când încă aţi fost copii? Ce-am îndeplinit de atunci din acele vise? Ce sistem de valori ne ghideaza? Avem măcar habar de conţinutul acestui sistem de valori? Ştim oare câte ceva despre acele lucruri care ne aduc bucuria veritabilă a vieţii zi de zi?
Azi, de ziua mea pornesc acest jurnal prin care, cu cine este interesat, împartaşesc răspunsuri la aceste intrebări şi la multe altele care se vor ivi pe parcursul acestei călătorii.
În acest articol este vorba despre:
Mă îngrijorez văzând cum se înmultesc reclamele produselor care se bat in piept cum că nu ar avea conservanţi, coloranţi, zahăr, alte asemenea.
Nici cola clasică nu o premiez, o beau odată pe an, dar cola zero zahăr este o insulta. De asemenea margarina ‘balance’ cică, sau cea cu 4% ulei de măsline. Sau ceaiul cu 0.1 la sută fruct.
Fraţilor, da’ unde am ajuns?
Margarina in sine nici nu ar trebui să existe de fel.
‘Făra coloranti şi conservanti’…. ne şopteşte dulce zâmbăreţ o voce feminina in fundalul unui iaurt, sau al unui biscuite pentru copii. Câtă neruşinare! Dar aromele? Dar emulgatorii? Dar uleiurile hidrogenate? Dar potenţatorii de gust? Dar antiaglomerantii? De ce nu pomeniti ca pe astea în schimb ni le serviţi din belşug.
Iar bizonul analfabet funcţional trece la acţiune şi-l vâră in coş.
America este centrul sistemului nostru existenţional (are sens oare asta? whatever, întelegeţi-mă bine!) către care ne învârtim, iar cultura americana nu a fost demult atât de rapid şi eficient absorbită precum o face Romania.
În america, dar şi în multe alte ţari dezvoltate (a se citi cotropitoare) analfabetismul funcţional este în floare. Din ce in ce mai mulţi oameni nu-şi mai adună bagajul de cunoştinţe din citit, gândit, filozofat. Ci înghit informaţiile digerate deja direct din televizor si tabloide, fără să pună la indoială sau să filtreze ceva.
Astfel a apărut pe rafturile de peste ocean (urmam şi noi deândată) apa minerala “Fat free” adică fără grăsimi.
Vă puteţi imagina aşa ceva???
Şi nu se revoltă nimeni, poporul teleghidat, cu ochii sticloşi si creierul demult spălat, işi pune in coş apa fără grăsimi pentru că a invăţat lecţia: găasimile dăunează sănătăţii.
Noapte bună şi evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.
În acest articol este vorba despre:
Azi 14 martie 2008 copilaşul meu împlineşte 6 luni.
Stau şi mă uit la vietatea asta zglobie din scoică şi mă întreb de unde a sosit printre noi, de unde a adus cu el zâmbetul angelic, cum de ne-a ales tocmai pe noi ca să-i fim părinţi.
Stau şi mă minunez, mii de întrebări mă străfulgeră dar rămân fara răspuns; mii de griji imi proiectez ca apoi să le alung.
Eşti o binecuvantare. Toate plânsetele, toate nopţile albe, toate greutăţile pot sa vina şi înzecite - pentru că sunt anulate instant de o privire care îmi spune: ‘mami, m-am îndragostit de tine, tu eşti lumea mea’…
Ne leagă o iubire iremediabila.
Eşti singura persoană care va primi necondiţionat toată dăruirea si dragostea mea. Sunt singura persoana care nu te va inşela sau dezamăgi.
Dormi copilaş îngeraş, dormi liniştit la sânul mamei. Eu te veghez, dormi fără griji.
Acum un gând mă perturbă, o intrbare pe care incerc să o tot ignor: ce viaţă te aşteaptă în această lume?
Eu văd în jur mizerie, ignoranţă, suflete bolnave, oameni fără urmă de verticalitate si fără morală şi tot ceea ce derivă din aceste realitaţi.
Tu tot ce ştii din viaţa este laptele cald al mamei, zâmbetul şi joaca, aşternutul curat, fascinaţia pentru tatăl tău şi bunicile fericite. Cum te voi feri oare de abundenţa ucigătoare a lumii civilizate? Cum te voi feri de nonvalorile promovate agresiv şi sistematic prin toate canalele? Ce iţi voi răspunde când mă vei intreba ce-i aia minciuna?
Eu…eu nu te văd îmbrăcat în ultima colectie de la debenhams, nu te văd în competiţie la scoala cu cel mai nu-stiu-ce gadget, nu te văd ducând burgheri la gura, nu te văd suferind de teribilism, nu te văd lovind un animaluţ, nu te văd tastând cu orele şi traindu-ţi viaţa în virtual, nu te văd pustiu pe dinăuntru, nu te văd păcălind naivi, nu te văd muncind orbeşte la o transnaţională, nu te văd divorţat a treia oară, nu te văd neîmplinit.
Te văd însă blând, cu zâmbetul sincer, te văd mereu curios şi deschis către frumos, te văd tot timpul întelept ca şi acum încă din primele ore ale vieţii, te văd cu inima mare, te văd înţelegând ce se întâmplă în jurul tău, te văd cum vii acasa la mama ta bătrână pentru cea mai bună budincă din lume.
Nu eşti al meu, nu! Nu eşti proprietatea mea. Eu sunt a ta!
Te voi veghea discret de la primii paşi, te voi îndruma cu cea mai bună ştiinţă a mea, voi avea înţelepciunea să nu te feresc de rele ci să te ocrotesc cât trebuie, voi avea puterea să te las atunci când va sosi timpul să pleci.
Peste ani…de sus te voi veghea cum şezi la asfinţit pe-o bancă, puţin obosit puţin cărunt, in umbra nucului pe care încă nici nu l-am sădit.
În acest articol este vorba despre:
« Articole mai vechi
