Abundenţa, bat-o vina

Din ce în ce mai des reflectez la ideea că abundenţa face mult mai mult rău decât bine. Defapt sunt convinsă, şi am ajuns să am destulă determinare ca să-mi însănătoşesc atitudinea.
Pe de o parte trebuie să recunoaştem că am ajuns să nu ne mai bucurăm de nimic, sau dacă totuşi, atunci o facem pentru un scurt timp, si destul de superficial.

Am trăit suficiente evenimente care au ajuns să fie doar nişte poze în sertar, sau o câte notă grăbită în jurnal. Şi regret asta, mai nou. Totuşi, chiar daca lucrez la acest capitol, mi-e greu încă să opresc avalanşa evenimentelor şi noutăţile care ne sosesc cu cisterna, şi să reuşesc să savurez un succes personal de exemplu, o dimineaţă proaspăt de crocantă, întâlnirea cu o cunoştinţă veche şi dragă, o bluziţă, chicotelile fiului meu, o cină hand made reuşită, si câte alte ‘nimicuri’ din cotidian.

Întrebasem recent o cunoştinţă despre ce anume ar fi cea mai relevantă diferenţă dintre vremurile de acum si cele din regimul vechi. Răspunsul m-a surprins pentru că apreciem lumea de azi foarte diferit (eu consider că per ansamblu civilizaţia - în special occidentul merge într-o direcţie greşită, el, din contră). Fără să gândească vreo secundă, răspunsul a fost: “nu mă pot bucura, chiar nici aprecia aproape nimic”.

Am adunat următoarele idei: trebuie să fac mai puţin, trebuie să am mai puţin, trebuie să produc mai puţin, să consum mai puţin, să fiu online mai puţin. Să reiau contactele personale veritabile, să-mi reorganizez sectoarele, să mă dezaglomerez.
Pentru mulţi acestea pot suna a non-sens. Eu sunt convinsă că esenţialul se află în calitate.

Nu-mi convine (I)

Ieri am răsfoit o carte pe care nici nu ştiam că o am în bibliotecă, subţirică şi aparent neînsemnată. Vroiam să lecturez ceva light, aşa de duminică; profilaxia stresului nu ştiu dacă este chiar de categorie uşoară, dar cu siguranţă o temă care ne priveşte pe toţi inevitabil.

Sigur că avem la dispoziţie o sumedenie de materiale care ne sfătuiesc cum să combatem stresul şi implicit să prevenim problemele şi bolile care izvorăsc din stres, această carte însă nu m-a stresat cu teorii şi filozofii sterile.

Ideea care mi-a venit este efectuarea unui inventar -în scris- a tuturor aspectelor care nu-mi convin. Interne şi externe. O lista vitală pentru a afla care sunt radacinile stresului cronic.
Pentru asta am nevoie de un mediu propice, 2-3 zile petrecute singură eu cu mine.

Voi evada într-un hotel in Băile Felix, şi nu voi face nimic altceva în afara de: odihnă activă şi pasivă, înnot şi bălăceală termală, voi savura mâncare de calitate -cât mai multe crudităţi, jogging în zori şi plimbări de asfinţit. Şi multă muzică de-a mea. Eu cu mine.

Acest inventar nu are sens dacă este făcut la repezeală şi superficial. Veţi fi surprinşi cât de mult nu vă cunoaşteti!
Între timp voi completa lista cu cei mai deranjanţi factori din viaţa mea. Voi avea inspiraţie să aştern pe hârtie eventualele soluţii pentru a lucra la cele care cer schimbare, şi a accepta aspectele asupra cărora nu am influenţă.

Vă îndemn şi pe voi să vă luaţi un miniconcediu privat, este o curată terapie, şi un curs intensiv despre voi înşivă. Nu la mare (îmbulzeală), nu în statiuni trendy, nu în locuri agitate. Poate fi un oraş străin unde ajungeţi cu trenul, poate fi casa părăsită a străbunicii, poate fi o pensiune rustică, poate fi Paris. Voi ştiţi cel mai bine unde vă place cu adevărat, unde găsiţi pacea interioară.

Cu siguranţă fiecare dintre noi simţim câteodată că avem nevoie să ne retragem din tumultul cotidianului.
Cu siguranţă fiecare dintre noi avem nevoie din când în când de un timp petrecut în singurătate constructivă.

Voi reveni cu amănunte condimentate cu mărturisiri.

Normalitate şi anormalitate

Aş dori să fac un rezumat al celor lecturate de mine azi pe sensart pentru cei care nu au răbdare să citească decât esenţa, am ajuns la concluzia că merită analizate următoarele aspecte, citez:

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la servici pentru “parlitul ala de salariu, ca sa ne platim ratele”… nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, pentru ca avem satisfactii.

• Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel: “El nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine.” Si sint multe astfel de “normalitati”… la noi… inca…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai” sau ca “eu te-am facut eu te omor”… Sa bem bine si sa “avem” o scuza pentru a bate nevasta si copiii.

• Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv… Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”, ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila.

• Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart, copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il discrediteaza pe celalalt… Daca asta nu inseamna violenta psihica… spuneti-i voi altcumva…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem copilul ca fiind oglinda parintilor. Ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui, incit uitam ca el e o ”alta persoana”, nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului…

• Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cand acesta nu mai are 3 ani… ci 17 ani… si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control… ci grija…

• Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire… nu de abuz asupra copilului… Sunt mame care spun mereu: “Copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc…”, de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat, nu parintele.

• Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei… si asta la romani nu inseamna sufocare…

• Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva… si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV… la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu). Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu… ”El nu m-a lasat sa muncesc…”, de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului.

foto din curtoazia lui danivenn

Trăieşte ce citeşti

Cu siguranţa toţi am citit cărţi sau diverse lucrări care ne-au furnizat informaţii preţioase şi utile şi pe care le-am considerat a fi aplicabile în viaţa noastră.

Dar învăţăm mult mai mult din ce experimentăm practic decât din ceea ce citim.

Lecturarea ne învaţă o mulţime de lucruri, dar şansa reală de învaţare provine din punerea în practică, din experimentare, din trairea personală.
Întrebarea este: obişnuieşti să pui în practică ceea ce citeşti? Depui faptic eforturi pentru îmbunătăţirea vieţii tale?

Şcoala ne învaţă să învăţăm citind şi recitind de mai multe ori lecţia. Eficientă s-a dovedit însă a fi metoda de a citi, apoi înţelege, apoi a reda şi scrie din amintire esenţa.

Când vrei să-ţi îmbunătăţeşti viaţa în vreun fel - prin a începe o dietă sănătoasă, prin începerea de exerciţii fizice, prin învăţarea de noi aptitudini, prin a deveni mai empatic şi pozitiv - defapt înveţi o nouă deprindere, o calificare.

Iar când înveţi o nouă meserie, toate cărţile citite din lume nu te vor ajuta până când nu vei trăi practic cele învăţate.

Sigur că este în regulă lecturarea a nenumărate cărţi despre dezvoltarea personală, dar să ai tot timpul în vedere ca este doar primul pas.
Pune deoparte lecturile, lasă la o parte calculatorul sau cartea, şi apucă-te de lucru. Azi.

Numai trăind ceea ce citeşti, vei învăţa realmente.

Lecturtarea ajută să înţelegi ce este de făcut, apoi te motivează să perseverezi. Dar nu este un substitut pentru a face ceva în mod real.

Deci opriţi-vă citind această postare, şi puneţi-vă pe treabă!

Progres, nu perfecţiune

Azi am prea multe şi prea diverse idei, şi nu am idee cum să le comasez acum într-o singură postare.

De ceva vreme mă pregătesc să-mi actualizez lista de porunci proprii, întrucât inevitabil şi lăudabil evoluez, evoluăm.

Să vedem punctual câteva porunci sau mantre la care reflectez de ceva vreme, culese de-alungul timpului atât din proprie insipraţie cât şi din surse externe:

1. Gândurile îţi modelează destinul.
2. Încrede-te în instincte.
3. Fă lucrurile să meargă.
4. Stai de vorbă cu străini.
5. Spune nu.
6. Arată şi povesteşte.
7. Fericitul atrage oamenii în jur.
8. Aşteaptă-te la miracole.
9. Fii specific legat de nevoile proprii.
10. Flux şi reflux.
11. Dă-i drumul.
12. Viaţa e atât de imperfectă, atât de minunată.
13. Nu amâna.
14. Pune întrebări.
15. Acţionează, nu reacţiona.
16. Amuză-te de propriul eşec.
17. Fă paşi mărunţi.
18. Nu judeca.
19. Nu te îngrijora de respingeri.
20. Nu exista alt cosmetic pentru frumuseţe decât fericirea.

Pentru mine “spune nu” este o poruncă bună, pentru ca mi-e dificil să spun nu chiar şi acolo unde este evident ca ar trebui să o fac. Pentru tine poate este funcţională o poruncă de “spune da”.
Ficare dintre noi ne ghidăm după câteva miniporunci, şi ar fi foarte util să le împartaşim cu această ocazie.

Câteva idei care te motivează şi te ridică din apatie

Oricare dintre noi putem avea perioade în care ne simţim demotivaţi. Mai mult de atât, suntem câteodata atât de demoralizaţi încât chiar şi a gândi la vreo activitate pozitivă pare ceva dificil.

Da, cunosc şi eu, cunoaştem cu toţii cât de greu este să facem orice constructiv în timp ce moralul ne este la pământ. Azi am simţit germenii letargiei, şi dacă mi-aş fi încheiat ziua fără vreo împlinire, probabil situaţia s-ar fi înrautăţit. Iată-mă însă ieşind din vale, şi împărtăşind cu voi câteva soluţii care mă ajută chiar şi acum.

1. Un singur ţel. Probabil cea mai comună greşeală pe care o facem este că ne punem în cârcă prea multe sarcini, încercăm să facem multe, şi să rezolvăm şi mai multe. Supraîncărcarea ne stoarce de energii şi ne lasă demotivaţi. Nu este imposibil să ai deodată doar câte un ţel/sarcină. Alege care să fie acesta, focusează-te complet şi vei reuşi să-l bifezi cu bine.

2. Găseşte inspiraţie. Cei care sunt înaintea mea şi au realizat deja ceea ce eu am doar în fază de proiect, mă inspiră. Citesc bloguri, reviste, chiar googălesc ca să mă încarc cu poveşti de succes. Sevenalice poate prezenta pentru tine o sursă de inspiraţie, nu doar prin ceea ce scriu eu, dar şi prin părerile comentatorilor.

3. Ambalează-te. Entuziasmul reprezintă de multe ori veriga lipsă. Bucură-te de ţelul propus, căci fără emoţii corespunzătoare nu poţi construi. La mine funcţionează de exemplu să vorbesc cu partenerul meu despre ceea ce vreau să fac, şi povestindu-i la cafeluţă despre detalii încep să mă entuziasmez; şi pentru că de regulă îmi spijină ideile, ba chiar îmi mai dă câte un pont sau îmi pune întrebări constructive, reuşesc să mă ambalez corespunzător ca motoraşul să pornească.

4. Amână startul. Cam toată lumea vrea să înceapă pe loc ce îşi propune; cine mai are răbdare în zilele noastre? Sunt mari şanse ca să o iei pe arătură încă de la început, mai ales dacă este vorba despre un proiect cu greutate care presupune o planificare mai atentă; cum ar fi de exemplu renunţatul la fumat.

5. Publică-ţi scopul. Am experimentat deseori că, cu cât mai public am făcut ţelul meu, cu atât mai mult m-am autoasigurat că nu voi renunţa. Întotdeauna mi-a fost foarte important să mă ţin de cuvânt în faţa celor din jurul meu; familie, prieteni sau vecini.

6. Gândeşte-te zilnic la ce ai de făcut. Sunt mult mai multe şanse să duci la bun sfârşit proiectul tău, daca te preocupi de el în fiecare zi, măcar în gând, măcar 5 minute.

7. Recunoaşte fluxul şi refluxul în toate. Motivaţia nu este constantă, ea se înfiripa şi se stinge, şi din nou se naşte şi tot aşa. Este un proces natural pe care-l putem experimenta în toate aspectele vieţii. Dacă simţi că cedezi, ia o pauză şi gândeşte-te că după ploaie iese oricum soarele. Un clişeu, dar foarte adevărat.

8. Începe cu paşi mici. Şi mai mici. Poate ai un ţel dificil, de exemplu şă te apuci de exerciţii fizice în sfârşit (de câţi ani?). Daaar, ai zilele încărcate cu multă muncă, multe obligaţii, eşti obosit, si sigur mai ştii să scoţi încă cel puţin 3 motive. Poate sună comic, dar e bine să începi cu mişcare timp de 2 minute pe zi. 2 minute ai oricând, şi oriunde.
Poate gândeşti acum că e prea puţin şi că aşa nu are rost.
Eu îţi spun că e prea uşor şi că are de infinit de ori mai mult rost decât zero minute. Treaba ta acum e să faci în fiecare zi mişcare de 2 minute; mai încolo îţi va veni pofta de 5 minute, 10, şi tot aşa. Dar, în fiecare zi. Aceşti paşi pot fi puşi în aplicare în orice domeniu.

9. Contabilizează-ţi succesele. Indiferent dacă este vorba despre primele 2 minute din prima zi, sau este ziua în care ţi-ai atins ţelului propus, bucură-te, savurează clipa de bucurie, scrie-o undeva, ia cu tine gustul succesului pentru zile mai grele.

10. Adu în prim plan beneficiile şi nu dificultăţile. O problemă comună este că ne gândim cât de dificil e să faci una sau alta. Cât de greu e să-ti fie foame în timpul unei cure de slăbire de exemplu. Gândeşte-te mai constructiv, şi anume la hainele care-ţi vor sta bine. Beneficiile unui proiect te vor ajuta întotdeauna să te energizezi.

7 lecţii de viaţă

1. Realizează-ţi visele
Imaginează-ţi o viaţa trăită ca în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Ce ţi-ai dorit când erai copil sau adolescent? Ce ai face de mâine încolo (după cumpărături) daca ai avea 1 milion de euro? Crează-ţi o vizualizare a ţelurilor, apoi divizează-le în acţiuni mărunte pe care începi apoi să le realizezi zi de zi.

2. Treci peste frică
E necesar să-ti defineşti temerile, ca apoi să începi să le demontezi bucată cu bucată. Întocmeşte o listă cu tot ceea ce-ţi provoacă frică, după care trebuie să te confrunţi cu acestea.
Fă-ţi un angajament ca de acum încolo să nu permiţi niciunei temeri să-ţi controleze viaţa.

3. Intenţii si dorinţe
Gândurile ne determină cine suntem. Când vom înceta să ne gândim la ceea ce nu suntem, nu ştim, nu ne place, viaţa noastră va începe să se schimbe.
Din nou fă-ţi o listă cât de completă cu intenţiile şi dorinţele tale, şi oriunde mergi ia lista cu tine. Citeşte-o când te trezeşti, când te culci, şi de câte ori simţi că cedezi rutinei.

4. Fericire
În esenţă depinde de dipoziţia proprie şi nu de circumstanţe. De unde vine fericirea oamenilor fericiţi? De la pacea interioară, de la înţelegerea şi acceptarea viţii, de la perspectiva adevărului care-ţi deschide ochii către frumuseţile ce ne înconjoară.
Fericirea nu este asigurată de vreun status extern.
E timpul să realizăm că fericirea este o alegere. Orice decizie luăm, e bine să o facem prin prisma fericirii şi împlinirii.

5. Acceptarea sinelui
Când vom înceta să fim ceea ce nu suntem, ne vom descoperi autenticitatea. Când am fost mici copii, cu toţii eram autentinci până când am început sa asilimăm cunoştinţe, care ne-au format o imagine în minte a ceea ce trebuie să fim. Dar nu suntem. Încurcăm cunoştinţele acumulate cu natura noastră.
Din nou e bine să ne luăm un angajament. Şi anume să nu mai acţionăm împotriva naturii noastre.

6. Apreciere şi mulţumire
Cât de multe am primit de la viaţă şi cât de puţine ni s-au negat.
De cele mai multe ori contorizăm neşansele, şi rareori binecuvântările.
Amintindu-ne de aspectele minunate ale vieţii noastre şi de motivele pentru care am fost vreodată recunoscători, este un mare ajutor pentru a trece cu bine de momentele grele.
Fă-ţi un obicei din a transforma conştientizarea necazurilor în conştientizarea bunăstării.

7. Arta simplităţii
Perfecţiunea nu este acolo unde nu mai este nimic de adaugat, ci acolo de unde nu mai trebuie nimic eliminat.
Adevărata măiestrie în viată este conştientizarea micilor bucurii ale vieţii, şi retragerea distracţiilor şi zarvei din viaţa noastră.

Sigur că ai şi tu măcar o lecţie valoroasă. Poate o împărtăşeşti cu mine şi cititorii acestei pagini.

A trăi plenar e posibil şi pentru cei foarte ocupaţi

Ideea de a fi complet prezenţi şi conştienţi în ceea ce fac, este una aparent imposibilă pentru persoanele a căror activitate zi de zi este una aglomerată, stresantă, cu multe taskuri si deadline-uri.

Eu consider însă că ideea este nu doar una posibilă ci şi dezirabilă. Vorbesc despre ce anume îi ajută pe cei super ocupaţi dar şi pe cei fără ocupaţie pentru a se bucura de o viaţă plină.

Savurează viaţa şi atinge-ţi scopurile. Pare o contradicţie acest îndemn pentru cei care îşi sacrifică viaţa (familia, timpul liber, şi în cele din urma îşi abandonează propria persoană) pe altarul sarcinilor de îndeplinit.

Iată un mini-ghid care te ajută să îmbini plăcerea cu sarcinile.

A te focusa pe o singură sarcină deodata, este mult mai eficient decât să te împarţi în 3-5-N lucruri. Aprofundează tot ce te poate ajuta pentru a bifa sarcina, apoi poţi să treci mai departe.
Subliniez importanţa prezenţei în prezent. Fii cu talentul, cu dorinţa şi cu toate gândurile acolo în ceea ce tocmai faci. Şi savureaza acţiunea.

Chair şi activităţi banale cum ar fi lucrul casnic, pot să fie efectuate cu prezenţă şi plăcere. Încearcă. Necesită exersare, dar rezultatele sunt incredibile.

Provocarea durează o lună

Pe parcursul unei luni de exersare vei căpăta suficientă experienţă ca trăirea prezentului să-ţi devină obişnuinţă. Îţi garantez că vei fi mai bun în tot ceea ce faci tocmai pentru că o vei face conştient, trăind - şi de ce nu - savurând momentul.
O lună este suficientă ca să-ţi formezi noi obiceiuri; şi, nu-i aşa, cine nu-şi doreşte măcar puţină schimbare?

Cum să fii conştient pentru a trăi deplin

1. Fă doar o singură sarcină deodată. Când mănânci, doar mănâncă. Când porţi o discuţie cu cineva dedică-ţi întreaga atenţie, sau nu discuta deloc. Când faci o plimbare, doar plimbă-te, nu rumega probleme. La fel şi cu lucrul. Fii prezent acolo.

Repet, necesită exersare. Eu, recunosc că trebuie să mă redresez din când în când pentru că am tendinţa să uit pur şi simplu, iar cărarea bine bătătorită tot timpul stă in faţa omului. Reflexele vechi îşi intră in drepturi foarte repede.

2. Ceea ce faci, fă-o încet şi dinadins. Poţi să lucrezi doar la o sarcină, şi cu grijă, să nu te pripeşti. Mişcă-te încet şi deliberat. La urmă vei constata că ai făcut treabă bună, reuşită, te vei profesionaliza indiferent de ceea ce faci. Cu timpul te vei optimiza, şi vei aprofunda, orice ai întreprinde.

3. Subscrie-te la mai puţine sarcini. Nu-ţi sufoca viaţa cu obligaţii care te vor epuiza şi posibil îmbolnavi pe termen lung. Fă o selecţie bazată şi pe simţuri, nu doar pe priorităţi.
Acum te gândeşti că eu habar nu am despre cât de multe treburi ai tu într-o zi. Aşa este, dar ştiu ce înseamnă să fii împovărat cu treburi până peste refuz. Am fost până de curând extrem de aglomerată. Am realizat totuşi că eu singură mi-am pus greutăţile pe umeri, deci tot eu pot sa le şi dau drumul.

4. Nu încerca să-ţi îghesui calendarul cu sarcini una după alta. Fă pauză între ele, dă-ţi un restart. Pauzaplanificată va fi binevenită în cazul în care bifarea unei sarcini ia mai mult timp decât ai socotit. În aşa fel nu te vei stresa că alunecă termenul peste următoarea sarcină.

5. Stai 5 minute fără să faci nimic. Măcar odata pe zi. În linişte, cu atenţie la respiraţie, evitând să te preocupe vreun gând. E greu pentru cine nu a mai făcut aşa ceva deliberat. La început vei constata cât de mult pot dura acele 5 minute. După o scurtă perioadă vei simţi însă binefacerile acestui “nu fac nimic”.

6. Nu te mai îngrijora legat de viitor, focusează-te pe prezent.Vei fi mult mai conştient de ceea ce eşti, de ceea ce gândeşti, oportunităţile nu vor mai trece pe lângă tine neobservate, evenimentele de care poţi să te bucuri vei reuşi în sfârşit să le trăieşti. De căte ori am păţit că nu am apucat să mă bucur de ceva îmbucurător, pentru că eram tocmai preocupată de cu totul altceva.

Unele momente în viaţa ta sunt unice, dacă ai trecut prin ele inconştient, nu le mai poţi recupera. Poţi însă să ai grijă de cele care urmează.

Trebuie să recunoşti că a trăi hectic nu e de tine. Savurează provocarea, savurează tot ce consideri bun şi frumos şi nu te lăsa afectat de restul, fii atent la persoanele cu care vii în contact, recepţionează ce te înconjoară.

Savurează-te pe tine însuţi. Obişnuieşte-te cu ideea că eşti o fiinţă minunată.

Dacă ai dorinţe, fă-le arzătoare

Fiecare dintre noi avem dorinţe. Diferenţa dintre cei care şi le îndeplinesc şi cei care le amână la nesfârşit este reprezentată de cât le simţim de arzătoare, implicit câtă energie suntem dispuşi să investim.

Dacă avem dorinţe ale căror îndeplinire presupune un întreg maraton, cum ar fi de exemplu scăparea de datorii sau asimilarea unor cunoştinţe în vederea construirii carierei, trebuie să fim în formă şi să avem suficientă energie pentru a persevera.
Deseori, în drumul ales suntem dezechilibraţi de diverse alte priorităţi de moment. Motivaţia puternică este cea care ne ajută să trecem dincolo de piedicile inevitabile.

Paşii următori mi-au fost de folos deseori, şi nu văd de ce nu v-ar ajuta şi pe voi.

1. Asigură-te că dorinţa ta este una reală, îndeplinirea căreia te ajută să creşti întradevăr. Fie că este vorba despre o îmbogăţire materială sau spirituală. Asigură-te că îţi vei investi toată pasiunea. Ajutoarele vor veni pe parcurs.

Când am fost focusată pe scopuri care s-au dovedit greşite pe parcurs, mi-am dat seama mai devreme sau mai târziu că nici nu am dispus de dorinţa arzătoare necesară.

Ei bine, pune-ţi întrebări, analizează-te la rece, fă calcule ca să fii cât mai aproape de răspunsul corect la întrebarea: de unde să ştiu că dorinţa mea este una veritabilă?

Cei mai mulţi oameni au dorinţe legate de bani.
Dacă ai (avea) acum 5 mil. euro în contul personal, ar mai fi dorinţa ta valabilă?
În cazul unui răspuns negativ poate este necesar să-ţi reconsideri dorinţele. Indiferent cât de clişeică pare ideea, ia în considerare că banii nu îţi vor desăvârşi fericirea. Procesul de obţinere a banilor însă DA.

2. Fii sigur că eşti capabil să-ţi îndeplineşti dorinţele. Eu am căutat să mă inspir de la acele persoane care au reuşite. Intrând în dialog cu ele, am aflat cât de fantastic şi înalţător este să reuşeşti şi să simţi că eşti în stare. Acest gen de împliniri te schimbă pe o viaţă. Avantajele financiare vin doar ca un efect secundar, ce-i drept plăcut.

De ce nu îşi îndeplinesc oamenii dorinţele şi visele? Simplu; pentru că în adâncul lor nu cred că o pot face.
Tu eşti singurul care te poate întradevăr reţine de pe drumul ales. Convingerea este cel mai important catalizator. Şi este obligatoriu.
Puţine sunt acele vise care nu se pot îndeplini acestea fiind complet irealistice.

O altă greşeală este că mulţi nu sunt dispuşi să se dedice, cărând în braţe invidia faţă de cei “norocoşi”. Nu norocul este cela care te va purta spre succes. Norocul este cela care iţi va zâmbi ocazional pe drum.

3. Ia notiţe de la câştigători. Aproape orice ţi-ai dori să atingi, a fost în prealabil atins de cineva înaintea ta. Cine sunt aceştia, cum au reuşit, unde au căzut (dar s-au ridicat)? Ce unelte au folosit? Ce i-a ajutat?
Toate răspunsurile te vor ajuta nu doar pentru a ajunge la destinaţie, dar şi pentru a te încărca cu crezul că iată, SE POATE.

Sigur, nu trebuie să imiţi pe nimeni, poţi însă să aplici metodele lor şi să înveţi să te fereşti de greşelile pe care ei le-au făcut.
Este cu siguranţă un pas simplu, şi îl vei găsi foarte eficace.

4. Caută tovarăşi de drum. Un drum anevoios poate deveni confortabil atunci când ai alături (chiar si doar virtual) camarazi care au misiune similară de îndeplinit. Vei trece mai uşor peste piedici atunci când vezi că celălalt reuşeşte. Deci din nou, SE POATE.

Eu când m-am hotărât să devin mult mai sociabilă, (să vorbesc în public, să ies în mulţime), cei care au fost mai puţin sociabili au apreciat faptul că am fost şi eu acolo în situaţia lor cândva.
Cântăreşte-te în mod sănătos şi constructiv cu cei şi-au indeplinit deja dorinţe similare, şi te vei simţi încurajat să mergi mai departe.

Cu toţii avem abilitatea de a ne desăvârşi. Fiecare dinte voi care citiţi aceste rânduri!

Investeşte crez în ceea ce faci, fă-ţi un plan de bătaie, identifică oameni care au reuşit şi monitorizează-le paşii.
Şi, poate cel mai important e ca în loc să te crispezi, bucură-te de proces.

Plăcerea conferită de rezultate este una temporară, dar cea născută din experineţa trăita va dura pe-o viaţă.

Temerile te ţin pe loc

Frica de ceva ce se va întâmpla pe viitor, este unul dintre stările care caracterizează specia umană. Animalele se tem doar de un pericol imediat, de pericolele aduse de momentul prezent.

Această teamă, unii ar putea spune că este necesară şi ne opreşte de la a face ceva stupid. Dar am observat că cele mai multe din aceste temeri sunt inutile, au efect distructiv, ne blochează, nu ne lasă să realizăm chiar şi lucrurile cele mai banale sau fireşti. Din ce în ce mai mulţi ajung să trăiască cu fobii din cele mai înfiorătoare.

Am întrebat cunoştinţele de pe Twitter: “Ce fel de teamă te ţine pe loc?” Sintetizate, răspunsurile au fost următoarele:

• Eşecul (şi de lucruri incredibil de neînsemnate)
• Abandonul / respingerea celorlalţi
• A ajunge in intimitatea unei persoane
• Falimentul financiar (nu e vorba de firme)
• Nu sunt destul de bun pentru cineva
• Nu sunt destul de bun pentru a face ceva

Cred că ultimele două răspunsuri sunt defapt,  rădăcina la toate celelalte. Ne temem pentru că vom eşua, pentru că nu suntem destul de buni. Ne temem că vom pierde relatiile noastre, că vom fi abandonati, că vom fi respinşi… pentru că nu suntem destul de buni. Ne temem de intimitate, tot din acelaşi motiv - nu cumva să fim respinşi din cauza că nu suntem destul de buni.

Aveţi teama că nu sunteţi suficient de buni?

Iată o mărturisire: chiar şi după un deceniu decând mă ocup de propia-mi dezvoltare personală în mod conştient, port această teamă cu mine. O regăsesc ca o reacţie inrădăcinată în cele mai diverse aspecte ale vieţii mele. La orice pas mă pândeşte teama cu T mare, indiferent cât de banală e situaţia sau cât de vitală este răscrucea la care am ajuns. De cele mai multe ori s-a dovedit că temerile mele au fost neîntemeiate. Chiar ridicole.

OK, frica este naturală, dar dacă te laşi acaparat, dacă te laşi stapânit şi nu tu o vei stăpâni, teama se va răspândi şi-ţi va paraliza visele.

Când am fost în sfarşit în stare să depăşesc teama de a nu fi destul de bun, această teamă de eşec şi de respingere, m-am pus în faţa lumii. În fiecare zi ce trece, reuşesc. Ba mi se pare extrem de greu, ba foarte lejer. Nu contează, merg mai departe.

Next Page »