Am primit prin email urmatoarea relatare:
Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.
Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
4 minute mai tarziu:
Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
6 minute:
Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist dar mama lui il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand.
Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total 32 de dolari.
Dupa o ora:
El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai
buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai
dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata
la 3,5 milioane dolari.
Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a unui singur bilet: 100 dolari.
Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?
De ce unul din 150 de copii este autist în USA, iar unul din 6 are deficienţe de dezvoltare mentală şi de învăţare?
Si mai am o duzina de intrebari, dar nu le pun acum…
Oare câţi copii mai trebuie încă să fie îmbolnăviţi cronic şi handicapaţi mintal, pentru a înţelege o dată pentru totdeauna potenţialul negativ pe care îl au vaccinurile? Oare până când medicii or să mai jure strâmb pe Hippocrat, pe principiul de bază „În primul rînd să nu-i dăunezi pacientului!“
Cum îmi permit eu, un om obişnuit, fără patalama de doctor, să-mi dau cu părerea pe subiecte medicale ?!!?
Domnilor medici, dacă aţi şti cât de fericiţi am fi să nu fie nevoie să răscolim prin Internet şi să traducem noi ăştia, oamenii obişnuiţi, articolele scrise de confraţii curajoşi şi oneşti ai Domniilor Voastre.
Cât de fericiţi am fi să faceţi Dumneavoastră aceste lucruri, să căutaţi Dumneavoastră să vă rupeţi o dată din gândirea dogmatică de până acuma, să vă informaţi asupra ultimelor cercetări şi descoperiri, să puneţi mereu sub semnul întrebării una sau alte dintre teoriile elucubrant-pandemice şi să vă luaţi în sfârşit rolul şi menirea în serios!
Pentru că noi, ăştia proşti (dar mulţi), începem să vă luăm din ce în ce mai puţin în serios. (Şi cea mai recentă dovadă în acest sens aţi primit-o de curând în legătură cu marea minciună pandemică a gripei porceşti! Nici măcar 10% din populaţia Europei nu a mai înghiţit, de data asta, minciuna.)
Deci, încă o dată, când va începe corpul medical în totalitate (nu doar aşa, doi-trei idealişti), să-şi ia misiunea şi rolul avut faţă de semeni, în serios?
Nu, nu rolul acela de a câştiga bine şi de a trăi comod şi plăcut. Nu acela!
Ci rolul pe care vi l-a predestinat Hippoctrat, de a fi îngijitorii şi apărătorii sănătăţii fraţilor şi surorilor voastre, faţă de care aţi jurat să nu le faceţi, în primul rând, rău!
via: www.quibono.net
Nu-mi voi vaccina nou-nascutul baietel, NU! Din pacate primul copil mi-a primit nu mai putin de 17 de vaccinuri pana la varsta de 1 an!!!
Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă.
Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor. Reacţiile şi logica celor mici nu încetează să ne surprindă.
Iată câteva exemple:
- Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!
- La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu ne vină pe ochi.
- Ce sunt buruienile? Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.
- De ce ceaşca are o ureche, iar cratiţa le are pe amândouă? Ceaşca are doar o ureche, deoarece aşa vrea ea să fie mai elegantă şi nu clăpăugă ca o cratiţă.
- Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau frumoasă? Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui. (6 ani)
- Ce este inima? Inima e o carne care stă pe sufletul oamenilor, ca să trăiască oamenii cu suflet. (7 ani)
- Ce este sufletul? Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi şi lui ăla mic. (8 ani) Sufletul are o formă de inimă. (8 ani)
- Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani)
- Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)
- Ce este zâmbetul? A zâmbi înseamnă sa râzi parcă în gândul tău. (8 ani)
- La ce foloseşte steagul? Steagul foloseşte, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le arătăm steagul şi după aia ei ştiau. (6 ani)
- Ce este igiena? Igiena este când vin neamurile şi văd ce curat e în casă. (7 ani)
- Din ce se face săpunul? Săpunul se face din mai mulţi clăbuci, la un loc. (6 ani)
Un îngeraş a sosit în viaţa noastră, de 8 martie. Felix-Manuel.
Acum suntem o familie veritabilă, aşa simţim noi, astfel ne simţim împliniţi. Mulţumim providenţei.
Bătrâne inţelept, fii binecuvântat, calea să-ţi fie luminată, noi te vom veghea, te vom îndruma, te vom păzi, şi îţi vom da drumul atunci când va sosi timpul.
Noi nu reuşim să trecem atât de sincer de la o stare la alta în cateva secunde…
Pas cu pas inaintam in viata:
Muncesc in gradina:
Micul gradinar din Cetariu:
Primavara cand ma ambitionam sa mananc deja singur:
copii (încă nematurizaţi forţat)
trăiesc în prezent
nu se îngrijorează legat de bani sau eficienţă
au imaginţia nelimitataă
se joacă şi se pierd în joacă
crează şi abandonează
au curiozitate nelimitată
Par lucruri simple, şi totusi nu le putem aplica in viaţa noastră de adult. Ar trebui să învăţăm de la ei, sau sa ne reamintim cum ne-a fost în copilarie. Ne-am pierdut natura copilărească, natura cu care ne-am născut, punându-ne masca construita din asteptările societaţii şi sistemului. Sistem care a pus pariu pe a scoate copilaria din copii cat mai timpuriu; aşa am devenit cetateni productivi şi consumatori. Ne convine.
Lăsaţi copii sa fie copii exact pe cât le este vârsta, de ce aşteptăm să crească cât mai repede? Lăsaţi-i să se bucure de felul lor minunat de a fi.
Aş vrea să văd lumea cu altţi ochi, în fiecare zi.
Nu-mi plac duminicile. Pentru că am timp să-mi aud mai bine gândurile…(?) Pentru că duminica este dezworkaholizare.
Mai nimic din ce mi-am imaginat în copilarie despre lume, nu e aşa.
Cum se face că la maturitate ajungem să dezvoltăm un cu totul alt set de valori decât cele bazate pe crezul şi aspiraţiile din anii copilariei?
Desigur, pot să vină acum argumente cum că suntem mai realişti, că ne adaptăm greutaţilor şi limitelor pe care ca şi copil nu le-am ştiut sau nu le-am înţeles, că ne adaptăm aşteptărilor impuse de societate, că nu e productiv să fim visători şi fantezişti.
Constat însă zilnic că fiul meu ştie mult mai bine nişte lucruri decât părinţii lui. El ştie foarte exact ce-l face fericit, ştie exact ce, cât şi când să mănânce, ştie şi ne solicită regulat dedicarea unui timp minim în care să ne ocupăm doar de-ale lui. Nu îmi cere dulciuri (nu manâncă caise,ok, dar vişine cu atât mai multe); nu îmi cere zilnic să-i cumpăr nu-ştiu-ce-scumpete-de-jucărie dar insistă să ne jucăm împreună cu flacoanele cu apă; vrea foarte hotărât să ne bucurăm şi noi alături de el când vine avionul.
În zăpăceala de azi pierdem firul şi riscăm să nu mai ştim nici pe departe ce e bine pentru noi, ce ne bucură, ce ne eliberează de neplăceri şi boli.
Recomandarea mea de azi este familia. Nu cea care îşi pierde weekendul în mall cheltuind pe prea multă mâncare şi risipind pe lucruri de regula nefolositoare.
Mă refer la timpul petrecut activ, cu dedicare şi bucurie. Fără tipare, fără obligaţiuni. Nu cheltuind, dar împărtăşind. Cu răbdare şi atenţie, cu entuziasm, cu consideraţia nevoilor reale ale fiecăruia.
Sfătuieşte, oferă alternative şi nu critica des.
Îţi iubeşti familia? Arată-ţi iubirea! Fă-o o prioritate, dar nu numai prin prisma nevoilor biologice. Nu prin cumpărături şi satisfacerea fiţelor de moment, dar iubind-o prin tot ce faci zilnic.
Acceptă-ţi imperfecţiunea, acceptă-le greşelile, acţionează prin puterea exemplului - nu interzice copiilor televizorul daca tu stai juma’ de zi zilnic, sau nu aştepta de la ei să se spele pe dinţi dacă tu nu o faci la fel de regulat.
Citiţi împreună, desenaţi, jucaţi-vă, faceţi curăţenie, plimbaţi-vă şi vorbiţi mult. E atât de simplu…
Deschide-I usa casei tale si nu inchide fereastra. Lasa-l sa daruiasca priviri zarilor si sa primeasca fiecare raza a diminetii.
Acompaniaza-I zambetul fara de motiv si plansul cu suspine. Pentru ca la fel de sincer este el in inocenta lui. Cand rade si plange. Cand iti surade si te striga pe nume.
Strange-l la pieptul tau si imparte cu el aerul ce il respiri. Tine-l in palme caus si descopera-I adevarul. Incurajeaza-I stangacia si nu-l ridica niciodata cand a cazut. Singura ta grija e sa nu se raneasca.
Data viitoare va ocoli singur coltul mesei sau pragul prea ridicat. Copiilor nu le joaca feste memoria.
Vorbeste-I ca unei fiinte umane, nu-l confunda cu animale de companie sau obiecte de mobilier. Arata-I respect, doar e maximul vietii tale. Increde-te in el si nu-l dojeni daca intampina un esec. Oricui I se poate intampla.
Primeste-I reusitele cu bucurie si spune-I ca esti mandru de el. Fa-l sa se simta maret, strecurand doza aceea de modestie ce tine de bun simt. Dar creeaza-I constienta valorii proprii. Pentru ca nu vei vrea ca fiul tau sa se subestimeze vreodata.
Lauda-I succesele, dar nu le recompensa. Cadoriseste-l in numele iubirii enorme ce i-o porti si nu-I contura sentimentul pericolului de a te dezamagi. Caci de ce ti-e frica, nu scapi.
Iar atata timp cat stie aprecia, ai voie sa-i oferi orice iti sta in putere. Dar accepta ca totul nu-i vei putea oferi niciodata .
Nu exagera cu partea roz a lumii si oamenilor ei. Doar nu vrei sa-ti pregatesti copilul pentru o lume inexistenta. Sunt adevaruri ce nu le poti ascunde. Te va lua drept mincinos. Si risti sa nu te ierte o viata.
Nu-I cere socoteala pentru sacrificiile tale; in fond nu te-a obligat el sa le faci. Iarta-I si cuvintele grele, pentru ca astfel ii dai o noua lectie de iubire.
Explica-I cum intre fetite si baieti exista diferente, cum unii sunt buni si altii sunt rai. Cateodata chiar acelasi om le indeplineste pe amandoua. Vorbeste-I despre legile moralei, dar nu-l obliga sa le respecte. Indu-I libertatea alegerii corecte.
Si nu-I permite sa desconsidere doar pentru ca nu intelege sau nu cunoaste. Indiferent daca e vorba despre alta culoare a pielii, alt pasaport sau nume dat divinitatii.
Asculta-l cand iti vorbeste. Pune-I intrebari dincolo de unde, cand si de ce. Si tine minte detalii ale vietii lui. Il vei impresiona cand iti va povesti de prietenul cutare si tu ii vei spune pe nume.
Nu incerca sa iti concretizezi vise proprii prin forta copilului tau. Nu ridica vocea decat strict ca sa-l salvezi din fata masinii. Altfel risti sa-si aminteasca mai intai glasul tau dojenitor si nu alintul la ceas de seara.
Nu-l incarca de problemele tale si nici nu-l face raspunzator de ele. Noi singuri ne croim destinul si orele zilei. Dar impartaseste-le cu el. Pentru a evita sentimentul de excludere.
Poate crezi ca nu te intelege, poate ai si dreptate. Dar iti va arata cea mai sincera solidaritate de care vei avea parte vreodata.
Indruma-I pasii spre trepte greu de urcat. Nu-l impinge de la spate, nici trage dupa tine. Alegerea trebuie sa fie a lui. Dar datoria sa-I arati culmile e a ta. Singur isi va selecta calea, iar combustibilul il va culege din resursele sale naturale.
Si increde-te ca a-I da viata este dincolo de tot lantul fecundatie-burta dilatata-travaliu-alaptat. Asta functioneaza si la animale.
Ceea ce ne ridica deasupra lor este povestea. Sentimentul. Intelegerea. Credinta ca iti rupi din suflet si il hranesti cu toate valorile cunoscute de tine. Bucuria ca se zamisleste din energia ta.
Tine minte ca ai pornit in constructia celui mai complex edificiu. Corijeaza-ti pozitia corpului la masa si vocabularul in trafic. Spala-ti mainile inainte de masa si mergi regulat la dentist. Fa-ti patul in fiecare zi si nu lasa vase in chiuveta. Spune rugaciunea in fiecare seara si nu-ti nesocoti semenii.
Nu iti obliga fiul sa fie ceea ce este corect, dar tu ai obligatia de a-i arata un exemplu.
Azi 14 martie 2008 copilaşul meu împlineşte 6 luni.
Stau şi mă uit la vietatea asta zglobie din scoică şi mă întreb de unde a sosit printre noi, de unde a adus cu el zâmbetul angelic, cum de ne-a ales tocmai pe noi ca să-i fim părinţi.
Stau şi mă minunez, mii de întrebări mă străfulgeră dar rămân fara răspuns; mii de griji imi proiectez ca apoi să le alung.
Eşti o binecuvantare. Toate plânsetele, toate nopţile albe, toate greutăţile pot sa vina şi înzecite - pentru că sunt anulate instant de o privire care îmi spune: ‘mami, m-am îndragostit de tine, tu eşti lumea mea’…
Ne leagă o iubire iremediabila.
Eşti singura persoană care va primi necondiţionat toată dăruirea si dragostea mea. Sunt singura persoana care nu te va inşela sau dezamăgi.
Dormi copilaş îngeraş, dormi liniştit la sânul mamei. Eu te veghez, dormi fără griji.
Acum un gând mă perturbă, o intrbare pe care incerc să o tot ignor: ce viaţă te aşteaptă în această lume?
Eu văd în jur mizerie, ignoranţă, suflete bolnave, oameni fără urmă de verticalitate si fără morală şi tot ceea ce derivă din aceste realitaţi.
Tu tot ce ştii din viaţa este laptele cald al mamei, zâmbetul şi joaca, aşternutul curat, fascinaţia pentru tatăl tău şi bunicile fericite. Cum te voi feri oare de abundenţa ucigătoare a lumii civilizate? Cum te voi feri de nonvalorile promovate agresiv şi sistematic prin toate canalele? Ce iţi voi răspunde când mă vei intreba ce-i aia minciuna?
Eu…eu nu te văd îmbrăcat în ultima colectie de la debenhams, nu te văd în competiţie la scoala cu cel mai nu-stiu-ce gadget, nu te văd ducând burgheri la gura, nu te văd suferind de teribilism, nu te văd lovind un animaluţ, nu te văd tastând cu orele şi traindu-ţi viaţa în virtual, nu te văd pustiu pe dinăuntru, nu te văd păcălind naivi, nu te văd muncind orbeşte la o transnaţională, nu te văd divorţat a treia oară, nu te văd neîmplinit.
Te văd însă blând, cu zâmbetul sincer, te văd mereu curios şi deschis către frumos, te văd tot timpul întelept ca şi acum încă din primele ore ale vieţii, te văd cu inima mare, te văd înţelegând ce se întâmplă în jurul tău, te văd cum vii acasa la mama ta bătrână pentru cea mai bună budincă din lume.
Nu eşti al meu, nu! Nu eşti proprietatea mea. Eu sunt a ta!
Te voi veghea discret de la primii paşi, te voi îndruma cu cea mai bună ştiinţă a mea, voi avea înţelepciunea să nu te feresc de rele ci să te ocrotesc cât trebuie, voi avea puterea să te las atunci când va sosi timpul să pleci.
Peste ani…de sus te voi veghea cum şezi la asfinţit pe-o bancă, puţin obosit puţin cărunt, in umbra nucului pe care încă nici nu l-am sădit.
