Din pacate, adevarat

Am primit prin email urmatoarea relatare:

Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.

On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu.

Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.

4 minute mai tarziu:

Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.

6 minute:

Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.

10 minute:

Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist dar mama lui il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand.
Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.

45 minute:

Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.

Omul a colectat in total 32 de dolari.

Dupa o ora:

El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai
buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai
dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata
la 3,5 milioane dolari.

Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a unui singur bilet: 100 dolari.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?

*Ne oprim s-o admiram?

*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?

Valorile prin ochii unui copil

Mai nimic din ce mi-am imaginat în copilarie despre lume, nu e aşa.

Cum se face că la maturitate ajungem să dezvoltăm un cu totul alt set de valori decât cele bazate pe crezul şi aspiraţiile din anii copilariei?
Desigur, pot să vină acum argumente cum că suntem mai realişti, că ne adaptăm greutaţilor şi limitelor pe care ca şi copil nu le-am ştiut sau nu le-am înţeles, că ne adaptăm aşteptărilor impuse de societate, că nu e productiv să fim visători şi fantezişti.

Constat însă zilnic că fiul meu ştie mult mai bine nişte lucruri decât părinţii lui. El ştie foarte exact ce-l face fericit, ştie exact ce, cât şi când să mănânce, ştie şi ne solicită regulat dedicarea unui timp minim în care să ne ocupăm doar de-ale lui. Nu îmi cere dulciuri (nu manâncă caise,ok, dar vişine cu atât mai multe); nu îmi cere zilnic să-i cumpăr nu-ştiu-ce-scumpete-de-jucărie dar insistă să ne jucăm împreună cu flacoanele cu apă; vrea foarte hotărât să ne bucurăm şi noi alături de el când vine avionul.

În zăpăceala de azi pierdem firul şi riscăm să nu mai ştim nici pe departe ce e bine pentru noi, ce ne bucură, ce ne eliberează de neplăceri şi boli.
Recomandarea mea de azi este familia. Nu cea care îşi pierde weekendul în mall cheltuind pe prea multă mâncare şi risipind pe lucruri de regula nefolositoare.
Mă refer la timpul petrecut activ, cu dedicare şi bucurie. Fără tipare, fără obligaţiuni. Nu cheltuind, dar împărtăşind. Cu răbdare şi atenţie, cu entuziasm, cu consideraţia nevoilor reale ale fiecăruia.
Sfătuieşte, oferă alternative şi nu critica des.

Îţi iubeşti familia? Arată-ţi iubirea! Fă-o o prioritate, dar nu numai prin prisma nevoilor biologice. Nu prin cumpărături şi satisfacerea fiţelor de moment, dar iubind-o prin tot ce faci zilnic.

Acceptă-ţi imperfecţiunea, acceptă-le greşelile, acţionează prin puterea exemplului - nu interzice copiilor televizorul daca tu stai juma’ de zi zilnic, sau nu aştepta de la ei să se spele pe dinţi dacă tu nu o faci la fel de regulat.
Citiţi împreună, desenaţi, jucaţi-vă, faceţi curăţenie, plimbaţi-vă şi vorbiţi mult. E atât de simplu…