unde sunt?

Unde m-am pierdut? Unde mă regăsesc? Unde sunt? unde? unde? sau când?

eu sunt? sigur sunt eu şi nu reflexia aşteptărilor celor din jur împletite cu propriile autoobligări - sau cum să le numesc?

unmilionnouăsutenouăzecidemii de gânduri mă copleşesc, mintea îmi sare hectic de la un plan la altul, de la un gând la altul, analize, socoteli, tânjeli şi regrete, şi simt că nu mai dau de capătul lor. nu mai vor să se termine niciodată sarcinile, obligaţiile, todo-urile, grijile, temerile, planurile, restanţele?

ironia este că simt şi ştiu cam cum să le handeluiesc, amânarea, bat-o vina! niciodată nu soseşte timpul potrivit?

ironia este că de televizor am timp. sau de online aiurea. sau de muuultă muncă.

ironia este că viaţa ne este uşurată şi net îmbunătăţită de saltul tehnologuc, indexul fericirii este însă la nivel global (în zona civilizată) decadent, şi merge în continuare în jos. cum se poate ca, cu toată îmbunătăţirea nivelului de trai obţinem nefericire progresivă?

afară din roata de hamster. nu e târziu, niciodată nu e târziu chiar dacă acum simt că dincontră, că trebuia mai demult, ca ar fi fost bine să, că aş fi putut altfel, şi mă roade, neîncetat.

cea mai la îndemână soluţie este simplificarea. aplearea la natural, la firesc, la ce este mai simplu şi cât mai posibil de realizat.

minimalizare. simplificare.

to be continued…

Tu eşti liber?

Defineşte libertatea!
Notează-ţi pe o hârtie ce inseamnă pentru tine libertatea.

Probabil te vei bloca realizând că nu e aşa uşor să răspunzi sincer la o aşa banală întrebare, sau poate vei înşira o serie de chestii pe care le poţi face: “pot să cumpăr aia-aia, pot să călătoresc acolo-acolo, pot să-mi exprim părerea, pot să fac tot ce-mi doresc (cât de falsă impresie) etc-etc”.
Cei mai mulţi dintre noi confundăm libertatea cu libertinismul.

Poate ar trebui să gândim din altă perspectivă. Cum ar fi dependenţele.
Cele cotidiene, aparent inofensive.
Nu-ţi porneşte maşina, vei întârzia, te enervezi, nu te pricepi nici să schimbi o roată, apelezi la specialist, eşti bun de plată.
Strănuţi, lăcrimezi, eşti alergic la ceva, nu cunoşti şi nici nu te interesează cauza reală, apelezi la specialist, eşti bun de plată, te indoapă cu medicamente în timp ce nu-ţi oferă soluţia vindecării.
După o zi stresantă şi, să recunoaştem, de cele mai multe ori neîmplinită, ne compensăm imediat cu ceafa de porc, ciocolaţica, berea, şi shopingul. Apoi eşti bun de plată pentru soluţii de slăbire, medicamente pentru colesterol, tensiune sau indigestie. Eşti bun de plată şi la mall-uri, unde te-ai abonat şi contribui conştiincios la profitul nemeritat al mai marilor. Cu ce te alegi: supraponderalitate, nişte chimicale ingerate, plictis şi banul dat (greu muncit, sacrificând foarte mult).
Sau cum ar fi conformarea faţă de aşteptările celorlalţi. Cei mai mulţi dintre noi am uitat demult cine suntem. Ne rătăcim în convenienţe, ne minţim atât de bine incât ne credem şi noi. Şi toate astea pentru ce? Pentru cine? Răspunsurile nu le aşteptati de la nimeni altcineva decât de la propria persoană. Luati o foaie de hârtie şi notaţi. Sincer. Singuri.

Cum să-ţi arunci cârjele dacă nici nu ştii de ele?

E timpul să tai cordonul ombilical ce te leagă de o viaţă cu care nu eşti mulţumit.
Vrei să faci şi altceva in anii care ţi-au rămas decat să supravieţuiesti, să te invârţi in tocătorul rutinei cotidiene de la 9 la 5, apoi televizor, net şi shopping ?

Dacă vrei să te trezeşti fericit în fiecare zi, trebuie să-ţi creezi propriul timp. Trebuie să fii cel care dictează ceea ce vei face şi când anume. Altfel, esti la mila celui căruia îi permiţi sa te controleze, indiferent dacă e vorba despre părinte, partener de viaţa sau şeful tău. Poate crezi că ar trebui să fii recunoscător pentru că ai o slujbă.  Da, dar numai în cazul în care lucrezi cu bucurie, cu scop, şi dacă simţi că lucrezi pentru tine.

Minte liberă
Ideea ca nu suntem proprietarii propriei minţi sună ciudat.  Adevărul este că cei mai mulţi dintre noi trăiesc cu mintea parţial liberă.  Noi hotărâm cu privire la intenţiile noastre atâta timp cât zona noastră de confort nu este încălcată, şi ne revoltăm în momentul în care apare vreun inconvenient, sau, ne legănăm doar cu impresia ca acţionăm aşa.

Pentru a revendica dreptul de proprietate al propriilor gânduri, trebuie să avem pretenţia unei gândiri transparente şi nealterate. De cele mai multe ori însă ne lăsăm influenţaţi din afară, de aşteptările celor din jur, de aşteptările societăţii. Şi acţionăm din inerţie, ghidaţi de clisee.
Nici măcar nu conştientizăm că vegetăm, stăm la înmuiat într-o mocirlă călduţă şi convenabilă, nu trăim minunea prezentului.

După vârsta de douăzecişiceva de ani începem să ne abandonăm visele, ne simţim treziţi la realitatea crudă care nu seamănă mai deloc cu viaţa pe care ne-o dorim în copilărie şi adolescenţa. Câte planuri, câte aspiraţii, câte minunaţii ne-am proiectat in acei ani?

Nimeni altcineva nu este responsabil pentru propriile eşecuri, frustrări sau boli, decât noi înşine. Aceste gravităţi nu se rezolvă dând cu banul.

Tu eşti liber?